Îmbinând elemente de roman istoric cu elemente de cronică jurnalistică, Visul celtului este o transpunere în ficţiune a celor mai tulburători ani din viaţa unui om de legendă: Roger Casement (1864–1916), celebru diplomat britanic, ajuns apoi fervent naţionalist irlandez, a cărui figură plurivalentă renaşte după moartea sa.
Casement-eroul a fost unul dintre primii europeni care au denunţat ororile colonialismului. De pe urma călătoriilor sale în Congoul belgian şi în Amazonia ne-au rămas două relatări memorabile. Cele două călătorii aveau să-l schimbe definitiv, inspirându-l să pornească pe un nou drum, intelectual şi civic. Astfel a ajuns să înfrunte o Anglie pe care o admira şi să militeze activ pentru cauza naţionalismului irlandez.
Casement-omul a fost un personaj controversat: publicarea unor fragmente de jurnal, a căror autenticitate rămâne îndoielnică, în ultimele zile din viaţa sa – înainte de a fi condamnat la moarte şi executat sub acuzaţia de înaltă trădare –, a dat la iveală o serie de aventuri sexuale scandaloase, pentru care a fost dispreţuit de mulţi dintre compatrioţii lui.
„Visul celtului creionează meandrele nemiloase ale puterii şi forța individualității. Romanul progresează acaparator şi ne cufundă într-o copleşitoare cronică a despotismului, cu personaje înrădăcinate în umanitatea lor contradictorie şi dureroasă.“ — Expansión
Recenzii
Nu există recenzii până acum.