Scrisori către Felice

460.00 MDL

În stoc

9786069784648 800
Partajare

„Dragoste la prima vedere, Kafka-style.” John Banville

„Pentru mine, cel mai bun mod de viață ar fi să stau încuiat, cu lucrurile necesare scrisului și cu o lampă, în ultima încăpere a unei hrube vaste. Mâncarea ce mi s-ar aduce ar fi depusă de fiecare dată la mare distanță de odaia mea, dincolo de ușa cea mai îndepărtată a hrubei. Drumul într-acolo ar fi singura mea plimbare și l-aș parcurge în halat, trecând pe sub toate bolțile hrubei. Apoi m-aș întoarce la masa mea, aș mânca încet și cu băgare de seamă și aș reîncepe numaidecât să scriu. Ce aș scrie atunci! Din ce profunzimi aș smulge rândurile mele! Fără efort! Căci maxima concentrare nu cunoaște efortul. Numai că poate n-aș face asta mult timp, iar la primul eșec, pesemne inevitabil tocmai într-o asemenea situație, aș izbucni într-un grandios acces de demență.
Ce zici, iubito? Să nu te ții departe de locuitorul hrubei! ”

„Tribulațiile relației dintre el și Felice au căpătat, în cele din urmă, forma romanului Procesul.” Elias Canetti

„Dra Felice Bauer. Pe 13 august, când am ajuns la Brod, ea ședea la masă, dar mie mi s-a părut c-ar fi o servitoare. Nici nu eram curios să aflu cine era și m-am obișnuit numaidecât cu ea. Fața osoasă, searbădă, își afișa inexpresivitatea cu franchețe. (…) Nasul aproape spart. Părul blond, cam rigid și lipsit de farmec. Bărbia puternică. În timp ce mă așezam, am privit-o pentru prima oară mai atent; după ce m-am așezat, aveam deja o opinie fermă.” Franz Kafka, în Jurnal

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt