Conștient că, în lumea în care trăiește, banul și plăcerea sexuala sunt singurele două forme incontestabile de bunăstare, Michel Renault, mic funcționar în Ministerul Culturii, pleacă într-o călătorie pe tărâmul tuturor posibilităților, Thailanda, adevărat paradis al turismului sexual. Va găsi, însă, cu totul altceva, adică o ființă care reușește să învingă cinismul sau aparent indestructibil. Iubirea celor doi va fi sortita eșecului, la care contribuie decisiv un sângeros atentat musulman. Roman extrem de controversat, Platforma a adus pe prima scenă a literaturii universale un nou maestru al pesimismului și a anunțat scenariul post-apocaliptic ce avea să devină Posibilitatea unei insule.
Platforma
Traducere din limba franceză și note de Emanoil Marcu
Stoc epuizat
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.