Un bătrân kazah merge la priveghiul unui prieten şi-şi aminteşte de aventurile prin care a trecut în sălbăticia stepei. Un fost soldat rus vrea să-şi pună pe hârtie amintirile din cel de-al Doilea Război Mondial, însă este persecutat. Câţiva astronauţi aflaţi în spaţiu într-o misiune comună, americano-sovietică, descoperă o civilizaţie avansată. Pe Pământ însă, această ştire este privită cu reţinere, oamenii sunt dominaţi de „teama de o explozie spontană a conştiinţei universale în cazul că știrea privind existența unei civilizaţii extraterestre ar fi devenit publică”. Văzute prin ochii unui personaj supus constrângerii, scrise într-o perioadă în care publicarea lor s-ar fi putut sfârşi cu trimiterea autorului lor în Siberia, întâmplările din romanul lui Aitmatov aduc laolaltă bucăţi din mitologie, fragmente din istorie, frânturi de proză realistă şi SF, toate într-o ţesătură în care se întrevăd legende asiatice de care omenirea a uitat şi speculaţii asupra cosmosului într-o epocă în care prea puţini îndrăzneau să ridice ochii spre cer.
„Goldie merge la munte” a fost adăugat în coș. Vezi coșul
„Am fost cândva femeie de onoare” a fost adăugat în coș. Vezi coșul
„Eșafodul” a fost adăugat în coș. Vezi coșul


O zi mai lungă decât veacul
Stoc epuizat
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Faceți cunoștință cu autorul
Produse similare
Hronicul Găinarilor
ivit lumii de către domnia mea Aureliu Busuioc. Roman
Pot să vă enervez cu ceva?
Interviuri între vehemență și emoție
Recenzii
Nu există recenzii până acum.