A fost cu vreo lună și ceva în urmă. Am vorbit la telefon. Mi s-a părut că vocea e răgușită.

„E o răceală de toamnă, meștere.” Mi-a zis că e necăjit de grijile și nevoile celor dragi. L-am rugat să treacă, totuși, testul covid. Mi-a zis că are mult de lucru. E doar o răceală. Are presiuni cu BRD-ul care vor să-l treacă de la actualul statut la o simplă direcție în cadrul Externelor. A reușit să păstreze statutul BRD-ului.

Peste două zile era tot la birou. „E mult de lucru, meștere.” „Nu, nu. Am fost singur în birou. Am avut ședințe online.”

Apoi a venit mesajul că „e cu bănuieli de cine știe ce relații cu ticălosul de virus”. I-am zis că bărbații care nu fac sport trec mai ușor peste covid decât împătimiții de propriul corp. „Măcar o veste bună!” În ultima zi de birou a fost sunat: „sunteți un profi de excepție, tare bine cunoașteți dosarele și în genere sunteți un om de treabă, dar trebuie să plecați. Eu am o politică de cadre principială: toți cei de pensie trebuie să plece. Și nu vreau să fac excepție!” „Dacă ai o bursă a muncii, meștere, atunci eu sunt primul pe listă.”

După o zi sau două a fost internat. Atunci am vorbit ultima dată. „Sunt cu cucoana într-un salon. Suntem bine. Medicii sunt foarte drăguți.” Și, ca de obicei, au urmat cuvintele frumoase pe care Valeriu Turea le găsea pentru oricine. Apoi de pe telefonul lui Valeriu mi-a răspuns Larisa Turea: „E la terapie intensivă. M-a lăsat singură în salon.” Apoi a fost mutat în alt spital.

Sâmbătă sau duminică medicii i-au recomandat un medicament. Dacă îl găsiți, poate reușim. Scump. Medicamentul a fost găsit. Ieri, după masă, medicii au hotărât să întoarcă soției juma din costul medicamentului.

Dumnezeul Violet avea nevoie de un etalon al omului bun. Că prea s-a încurcat și el în oameni.

L-a ales pe Valeriu Turea.