Blog

Au trecut alegerile. De duminică, 13 noiembrie.
Ce avem?
Avem ce au zis și alții:

  1. cetățeni mai înțelepți decât ne cred ei;
  2. o diasporă cu o capacitate de mobilizare exemplară;
  3. cel mai bun scor al unui candidat provest de la originile Republicii Moldova până în prezent;
  4. un porc zburător;
  5. o obstrucționare a dreptului de vot al cetățenilor Republicii Moldova, stabiliți în Anglia, Italia, România, Canada, Rusia;
  6. cetățeni de peste 70 de ani, care au ieșit la vot ca flăcăii, pe la șapte seara, pe întuneric, pe ninsoare, când birourile de votare erau mai puțin aglomerate;
  7. un Andrei Năstase care a ajuns cu dezbaterile electorale la Lipcani, al doilea politician național văzut acolo în timp de un secol. Profesorul Alexandru Cuza, naționalistul și antisemitul, a făcut miting în târgul de pe Prut, pe atunci evreiesc, în campania parlamentară din anii 30 ai secolului trecut.
  8. o Transnistrie și o Găgăuzie, utilizate ca o piatră la gâtul înotătorului;
  9. un potențial președinte care a câștigat prin minciună inimile a șase sute de mii de cetățeni și alte vreo două sute de mii prin fraudă;
  10. angajați obedienți ai instituțiilor statului;
  11. ziariști obedienți;
  12. și lukianiuci.

Ce vom avea?
Vom avea:
1.un potențial președinte care va spune la Moscova ce vrea să audă Moscova, la Bruxelles, ce vrea să audă Bruxelles-ul, la Kiev, ce vrea să audă Kievul. La Washington nu va avea ce spune. Nu va ajunge;
2. un potențial președinte deosebit de periculos în cazul când respectă înțelegerile cu Kremlinul și confederalizează Republica Moldova, atunci nu mai avem un înotător. Vom avea un cadavru cu pietre la gât; un statalist peste o țară moartă;
3. o populație săracă, fără elite, utilizată pentru bazin electoral, elaborat de strategi din țări bogate;
4. porci zburători;
5. și un marchel, un lukianiuk, un tabără și 30 de mii de sirieni.
O țară săracă poate colora harta politică a lumii. Dacă are demnitate. O țară săracă și fără demnitate devine krîmnaș.
O țară poate avea demnitate. Dacă are un președinte. Cu demnitate.
 
 

Comentarii(6)

    • Mihai

    • 8 ani în urmă

    Eu cred ca o maimuta sta ascunsa in formula finala de afisare a rezultatelor scrutinului de pe pagina web a CEC. Doi baieti destepti pot dezlega misterul in vreo 4, 5 ore. Nu CEC gestioneaza pagina web. La sigur este vreo companie din holdingul Plahotniuc. La sigur formula de calcul nu este validata (daca cineva stie de asemnea termeni). Daca CEC se scuza prin faptul ca-s greseli mecanice din cauza oboselei, atunci e clar cine a aprobat formula de afisare a rezultatului.
    Cine are puterea si influenta de a obtine pt public descifrarea formulei online. Chiar daca s-ar zadarnici aflarea acestui secret, se poate aplica calcularea paralela. Pe pagina web a CEC avem toate datele din teritoriu. Propun sa se deschida o pagina temporara, pe care sa se demonstreze rezultatul real al alegerilor.

    1. @Mihai: Din cunoștințele mele amatoricești, orice staf electoral serios face și numărarea proprie.

  1. Din păcate, pe lîngă lukianiuci şi markeli. au fost şi alaibi, pîslariuci & co, care, în tabăra presupus civilizată, au coborît uneori nivelul pînă la rudimentarităţi agresive, nu foarte diferite de cele dodoniste. Şi a mai fost şi mesajul de pe Fbk, penibil de agramat, al lui Nicolae Botgros, care cerea sprijin pentru Maia Sandu în numele intelectualităţii, dar într-o manieră de tehnikum tractoristic. Da’ ochii echipei de lideri mayaşi – blîîînzi, blîîînzi … Pe scurt, mult amatorism, multe gafe.
    De asta cred că, dacă Maia Sandu nu schimbă maniera amatoricească de acţiune a PAS, laurii înşelători ai procentelor electorale se vor transforma într-o grămadă de ciocleji buni de foc, iar Basarabia va continua să nu aibă o opoziţie serioasă şi pro-occidentală, care să lupte eficient cu regimul oligarhic de la putere.
    Ei, da’ poate a vorghi Trump cu Plahotniuc, ca de la miliardar la miliarder, ş’ tăt a s’ hie ghini ş’ frumos.

    1. @Lucian Postu: Totul e posibil. Până și era „strujenilor”. Vedem.

    • vlad chisinau

    • 8 ani în urmă

    …numai o singura remarca. Daca ai hotarit sa vii in politica, nu te atirna faca de lucrul tau ca un diletant, dar ara tara asta in lung si in lat, sa te vada norodul , sa te stie, sa vada ca te doare inima de el, de fiecare, bogat sau sarac, cult sau nu pre… Poate unii nici o “gazeta” n-au pentru-n muc de tigata, da nu “Facebook”.Si nu e numai vorba de bani, ca daca ajungi la unima omului- te aguta si pe gratis. Bafta si multa minca…

    1. @vlad chisinau: Aveți dreptate. Atât doar că eu mi-am atârnat politica în cui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt