Până mai ieri trăim într-o țară care avea 3,6 mln de locuitori, dintre care 3,2 mln erau înscriși în registrul alegătorului.
tzara mea avea drumuri bune, prima casă, Arena Chișinău, stabilitate, un buget echilibrat, primari și oficialități care veneau cu mare drag la televiziunea Publika la prima chemare, o televiziune de stat echidistantă și obiectivă, un guvern Filip care a făcut tot posibilul ca să îndeplinească obligațiile pentru deblocarea acordului cu FMI, judecători onești, procurori curajoși, preoți miloși, scriitori care știau ce vor, oameni prosperi de afaceri care erau coțcari, ambasadori care reprezentau cu destoinicie statul, un primar ales al capitalei și un primar interimar al capitalei, marfare pline care brăzdau căile ferate ale lumii cu produse moldovenești, o cafenea „Guguță” și un Ocuppy Guguță.
tzara mea lupta deschis cu Rusia, apăra din prima linie România și Europa. Parcă eram Ștefan cel Mare, creștinul care a apărat creștinătatea de necredincioși.
tzara mea avea analiști politici care decojeau fiecare ceapa degerată și, indubitabil, tot timpul dădeau de Kremlin în miezul cepei.
tzara mea avea foarte multe partide aprige, mari, solide. De stânga, de dreapta, de centru, unioniste, imperialiste. Foarte active pe net. Pe la tv-uri. Acopereau spectrul politic complet.
tzara mea avea și o opoziție. Un bloc Acum. Mâțâțel și plăpând.
tzara mea îl avea pe Plahotniuc și pe Șor. Plahotniuc avea Partidul Democrat și râul, ramul. Șor avea Merișor, Prtidul Șor, Orhei și Milsami.
Astăzi trăiesc într-o țară care are 2,6 mln de locuitori. Ieri am aflat.
E o țară așa de mică, tzara mea!
tzara mea e titlul unei cărți. În lucru la Editura Cartier. Va apărea în seria de autor Tamara Cărăuș.
Liudmila
Țara mea cu lume alungată .
Doar 2.6 mil. …. trist , dar ma aștept la și mai puțin pe viitor . Nu țin minte în ce an 2015 sau 2016 la noi în sat au decedat putin peste 60 de oameni , sau născut nu mai mult de 10 copii . Acum nici decesuri nu sunt multe .
Gheorghe Erizanu
@Ludmila: Viii au plecat. Morții au murit.
Nic Arsa
Din păcate, fenomene absolut similare cu cele din „tzara mea”, cea care „apăra din prima linie România și Europa”, se întâmplă, proporțional, desigur, cu populația și cu alte criterii serios cuantificabile (au ba), și în România. Probabil că acuma sunt în jur de 15 milioane de români (estimare foarte populară), locuind efectiv în România, din cei 19.121.641, identificați de recensământul din 2011, dintr-un maxim maximorum de aproape 23,5 milioane în 1990. A se vedea graficul de mai jos, despre a cărui corectitudine nu pot „băga mâna în foc”,
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Romania_demography_1961-2010.svg
Calcule elementare de aritmetică ne spun că 2,6 (milioane) împărțit la 3,6 (milioane) egal cu 0,7(2), deci, grosso modo, astăzi trăiesc în „tzara mea” doar 72,22 % din cei numărați cândva, dar nu demult. Similar, 15 (milioane) împărțit la 19,122 (milioane), egal cu 0,7844, deci doar 78,44 % trăitori în cealaltă „tzara mea”. Rotunjirea grosieră a celor 19.121.641 la 20.000.000 (sau similar, reducerea estimării de la 15 milioane la circa 14,3 milioane) coboară procentajul din 78,44% la un nerotunjit (au ba) 75%.
Dacă se folosesc (datele estimate) din 1990, versus cele din 2011, procentul scade la 15:(23,35) = 64,24%. Deci, din nou, depinde de cum se fac aceste calcule aritmetice.
Astfel, întrebarea profundă a lui Mihai Eminescu despre raportul dintre „omul aflat deasupra vremurilor” și „vremurile aflate deasupra omului” capătă puternice conotații de contemporaneitate. Deeeeh, vorba marelui matematician german David Hilbert, „[dar atenție la] fericirea statistică”.
Și da, „morții cu morții, iar viii cu viii”.
Gheorghe Erizanu
@Nic Arsa: Într-un sfert de secol am scăzut cu cca 40 la sută. Nici primul, nici al Doilea Război Mondial n-a diminuat populația țării într-un asemenea hal.