Blog

Simion Vainştok a fost primul manager al corporaţiei olimpice Olimpstroi, numit în funcţie în septembrie 2007 de preşedintele rus Putin, pentru a administra şantierele de construcţie de la Jocurile Olimpice de la Soci. În aprilie 2008 a demisionat.
Simion Vainştok s-a născut într-o familie de evrei din satul Climăuţi, Donduşeni.
Radu Poclitaru a fost responsabil de  Rusia imperială din ceremonia de deschidere a Olimpiadei. Fragmentul a inclus apariţia ţarului Petru I, marşul soldaţilor, construcţia oraşului Petersburg, primul bal al Nataşei Rostova, sfârşitul imperiului şi tranziţia la epoca dictaturii proletare.
Dansatorii „imperiali” au valsat pe muzica lui Eugen Doga.
Coreograful Radu Poclitaru este originar din Chişinău. A fost demis de la Teatrul de Operă și Balet din Chișinău din cauza că nu corespundea calificării. Actualmente montează pe cele mai importante scene de balet din Rusia și Ucraina.
Compozitorul Eugen Doga este născut în Transnistria.
Portdrapelul Moldovei, Victor Pânzaru s-a clasat în calificările probei de schi fond sprint pe locul 77 din 86 participanți.
Alexandra Camenşcic a terminat pe locul 71 din 75 de sportive în proba schi fond la 10 kilometri clasic, iar la biatlon sprint s-a clasat pe locul 84 din 84 de participante.
Românul naturalizat Bogdan Macovei s-a clasat la proba sanie pe locul 36 din 39.
Austriacul naturalizat Georg Lindner nu a ajuns la finiş în proba de schi alpin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt