Aureliu Busuioc și-a lansat romanul Și a fost noapte… la Librăria din Centru.
E într-un cărucior cu rotile. Adus din Germania. Care nu încape în ascensorul de la etajul șapte. Apoi trebuie să coboare pe scările de la parter. Sunt doar trepte. Mai mari de 18 cm. Nu are bandă pentru invalizi.
Într-un cărucior cu rotile pe străzile Chișinăului îți dai seama de toate consoanele cuvântului „trotuar”. Te miri pe unde o fi găsit limba română și cele trei vocale.
Librăria din Centru are multe trepte. Nu le-am numărat niciodată. Până la Aureliu Busuioc.
După ce i-a ascultat pe Vasile Romanciuc, Eugen Lungu, Constantin Cheianu, Mircea V.Ciobanu a vorbit Aureliu Busuioc. La Librăria din Centru. 17 mai 2012.
talex
Sunt foarte frumoase lansarile de carte de la libraria din centru, in acest caz(am privit filmuletul) a fost si trist, si emotionant. La Chisinau viata literara e vizibila, aici in provincie (toata Basarabia e o provincie), la Cahul, actul cultural e inexistent, aproape ca nu se manifesta deloc. Si cateodata chiar iti este rusine sa-i spui cuiva ca citesti o carte sau ca ti-ai cumparat o carte. Doar burta conteaza sub diferitele ei intruchipari. Nu apare nici o revista de cultura (e totusi centru universitar) asa cum se intampla la Chisinau si Balti. E trist si te invita parca la disperare.
Gheorghe Erizanu
@talex: Dacă filmele cu lansările Cartier vă face viața mai frumoasă, atunci noi vom încerca să le promovăm în continuare și pe net. Senzația noastră e aceeași. De aia facem lansări, seri poetice, autografele lunii.
Altfel, e trist și la Chișinău. Dar mai încercăm. Poate-poate reușim.
ioana
Cu adevarat emotionant acest film, iar domnul Aureliu Busuioc e cuceritor prin umor, demnitate, luciditate. Poate ca interventia dumnealui ar trebui transcrisa si publicata undeva, nu stiu unde…
Gheorghe Erizanu
@ioana: Majoritatea ziarelor importante din Chau au reprodus textul.