Am dat în tipar cartea lui Costică Cheianu Sex @ Perestroika. Am avut patru variante pentru ultima copertă. Noi am ales prima.
Am procedat corect?
1. ”La tribună, sub umbra protectoare a lui Lenin dominând mulţimea stăteau frumoşii mincinoşi ai neamului, care nu mai oboseau să ne toarne balsam pe suflet povestind chestii atât de eroice despre noi, cei adunaţi în piaţă. Aflam cu fior că în ultimii patruzeci şi cinci de ani cât şezuserăm sub ruşi, nu făcuserăm altceva decât să ne gândim, sub conducerea din umbră a acelor palavragii solemni, la alfabetul latin, la democraţie, la libertate, chiar dacă în fapte ei proslăviseră partidul, pe Lenin şi comunismul.
Ce chestie super faină asta, să vii în piaţă ca un ins oarecare şi să pleci de acolo erou-erou!”
* * *
2. ”Numai aşa puteam visa la adoptarea alfabetului latin. Visul acesta, la rândul lui, nu putea avea altă prelungire decât într-un sărut… două… trei… Iar de aici şi până la a-mi lăsa mâna să lunece pe pântecu-i mătăsos, insinuându-se după guma chiloţilor, nu mai era decât un sfert de respiraţie.
Toate manipulările mele se îngemănau cu fantasmele noastre naţionale într-un crescendo atât de înflăcărat şi de coerent, apogeul îl puteau marca doar orgasmul şi Declaraţia de Independenţă!
Ea se oprea, de obicei, la adoptarea alfabetului latin…”
* * *
3. ”„Alfabetul chirilic, aud de după perete, deserveşte de veacuri cultura poporului moldovenesc, este obişnuit pentru el, corespunde în ansamblu naturii fonetice a limbii moldoveneşti.”
Cum nu pot să-i replic direct tovarăşului, recurg la limbajul internaţional al gesturilor, adică îmi folosesc, drept argument, degetul mijlociu.
„Ce fain!” suspină Marcela.
„Trecerea la alfabetul latin va necesita cheltuieli de miliarde…”
Aici simt nevoia să protestez mai hotărât, cu două degete. Le încrucişez acolo, în profunzimile Marcelei – încă un simbol internaţional, nu aţi uitat, acela al şansei?! Mişcarea de încrucişare urmată de pompări alerte chiar îi aduc Marcelei mult noroc.”
* * *
4. ”Adevărul este că nu i-am găsit pe români într-un moment grozav, după revoluţia din 1989, cu entuziasmul nostru pro-Unire. După ce visasem să ne primească necondiţionat în îmbrăţişarea lor, să ne ofere înţelegere şi alinare, am dat peste Prut de o fiinţă mai hărţuită şi mai nemângâiată decât noi. Care aştepta de la Europa exact ce căutam noi la ea, adică înţelegere, susţinere şi alinare. De unde era să ni le dea nouă, dacă ei îi lipseau atât de mult?!
Şi aşa alergam unii după alţii cu limba scoasă, noi după iubirea României, România după farmecele Europei.”