Prețul la petrol cade. Se pierde frunza. Apare românește volumul doi din trilogia Revolta lui Atlas de Ayn Rand. Spionii vor să ia fără pistoale scaunul prezidențial. Doar topul cărților nevândute rămâne constant. A doua lună. Vasile Voiculescu nu are nimic cu Antenele.
1. Opera literară (3 vol.) de Vasile Voiculescu, Editura Cartex 2000, 2004
2. Singur sub duș de Dan Chișu, Editura RAO, 2004
3. Publius Aurelius de Danila Comastri Montanari, Editura Allfa, 2004
4. Jucătoarea de GO de Shan Sa, Pandora-M, 2004
5. Îngeri si demoni de Dan Brown Editie special ilustarta. Editura RAO, 2005
6. Testamentul Magdalenie de Laurece Gardner, Editura RAO, 2006
7. Cartea despre Blanche si Marie de Per Olov, Humanitas, 2006
8. Himere de Romain Gary, Editura Cartier, 2007
9. Fără cap și fără coadă de Mihai Găinușă, Editura Humanitas, 2007
10. N-o citi dacă ești prost de Tibor Fischer, Editura Humanitas, 2007
Nic Arsa
Bietul Voiculescu. Vasile. Clasicul literaturii române, desigur.
Au nu excrocul de Dan Voculescu (cel cu Antenele), în sfârșit dovedit (de D.N.A. – Direcția Națională Anticorupție – la a cărei fondare a contribuit masiv fosta ministră a justiției, Monica Macovei, actuala candidată la preșidenția României), condamnat definitiv la 10 ani (de Judecatorii Curtii de Apel Bucuresti) și „pus (imediat) la pripon.”
Gheorghe Erizanu
@Nic Arsa: Unde ajungem cu un nevinovat top al cărților nevândute?!
Nic Arsa
@Gheorghe Erizanu
Regret intervenția, din pacate acum. Ar fi trebuit să fii fost capabil de a-i prevedea implicațiile.
Florin O.Z.
Oricum, se poate chiar și râde. Uneori … inteligent și bine, adaug, dacă vedeți filmuletul (mai exact, videoul cântecului), numit pompos “Campania ‘Și eu sunt varan’, ” interpretat de șase tineri talentați (trei fete și trei băieți) din grupul de actori Mondenii (http://www.mondenii.ro). Videoul, aflat pe YouTube (http://www.YouTube.com) la conexiunea de mai jos,
–> https://www.youtube.com/watch?v=rh2dcW4lBUQ#t=59
are un număr impresionant (pentru vorbitorii de limbă română) de vizionări, 638.160, la data scrierii acestor rânduri. Rata aprobărilor sale atinge un copleșitor de 91,945%. Calculul a luat în considerare, la data scrierii, 8.003 “likes” și “701 de dislikes.”
Florin O.Z.
Și pentru a da fiecăruia ce se cuvine, în termeni de drepturi intelectuale, se pare că expresia „Și eu sunt varan” îi aparține (cu o probabilitate ce se apropie abrupt de 100%) jurnalistului Cristian Tudor Popescu (http://www.gandul.info/autor/cristian-tudor-popescu), editorialistul, directorul și întemeietorul ziarului Gândul (http://www.gandul.info/). Sau (doar) întemeietorul ziarului „Gândul.”
Florin O.Z.
Rectific a doua mea intervenție de mai sus; expresia “bale de varan” îi apartine 100% lui Cristian Tudor Popescu. Restul expresiilor derivate de aici, folosirea comparației cu cea mai mare șopârlă din lume (varanul) în diferite expresii, au fost urmările avalanșei provocate de remarca hiper-plastică a jurnalistului.
Gheorghe Erizanu
@Florin O.Z.: Varanul e o specie pe cale de dispariție.
Florin O.Z.
Cândva avusesem (noi, cei mulți, „Și pe stânga și pe dreapta / Iaca, iaca, iac-așa”) super-naivitatea de a crede că și comunismul, Homo sovietickus și alte lighioane abstracte și concrete ar fi pe cale de dispariție.
Gheorghe Erizanu
@Florin O.Z.: „Lighioanele” sunt și vor fi. În fiece zi. Unele dispar. Altele apar. Unele perioade istorice le scot în față. Alte timpuri le ascund.