„Eu nu agreez forma „sînt”, decât ca licență, deoarece o consider moldovenism” (un internaut de pe Dâmbovița, 1 noiembrie 2008).
„Sunt este corect și așa trebuie scris. Sînt nu înseamnă nimic în limba română” (un internaut de pe Dâmbovița, 8 noiembrie 2008).
Sunt mottouri luate din manuscrisul lingvistului Valentin Guțu. Nu sunt adeptul lui „â” din „a”. Convenția ortografierii unei limbi ar trebui să fie cât mai simplă. După mine, aș fi fericit să fie doar „i” în loc de „e”. (Ar fi o răzbunare personală, dar incorectă).
Gramatica limbii române de la 1881 avea toate vocalele cu pălării și căciuli pe frunte. Vine simplificarea de la 1904. Apoi „latinizarea” de la 1931. Iarăși simplificarea radicală de la 1953 cu eliminarea „â”-ului. Reintroducerea actului de noblețe „â” din anii 60 în cuvintele „român”, „România”. Iar în 1993 am revenit la „principiile și valorile” „ââââââ”-itului latin. Academia Română a revenit. Aproape două generații de elevi au crecut cu „â”. Republica Moldova a rămas la „î”. Cu trecerea anilor o eroare lingvistică a Academiei Române devine o gravă problemă a limbii române. Pentru a nu ne „âââââââââââââ”-i dâmbovițește și „îîîîîîîîîîîîîîîîîî”-i bâcește, cred, subiectiv și fără foloase personale, că Academia de Științe a Moldovei (oricum dl Duca e în penurie de idei) trebuie să găsească scrisoarea pierdută cu modificarea ortografiein și s-o propună Guvernului Filat pentru a ne „âââââââââââââ”-i ca tot românul.
Râgâitul e mai latin așa. Altfel, peste ani, vom rîgîi moldovenește.
Comandă prin telefon 068 555 579 de luni până vineri: 09.00 - 17.00
catalin codru
pe mine,, astea,, de pe dambovita ma amuza nespus.dambovita e de origine slava ,atunci de ce ,,a,,si nu prin ,,i,,.interesant daca n-ar exista basarabenii pe cine ar mai invata sa vorbeasca si sa scrie corect.
cititordepoezie
da, da, snobi lingvistici, asta suntem (sîntem?). cei de pe dambovita nu doar ca nu dau doi bani pe straduinta noastra, dar ne mai si “lauda”: vai, dar n-aveti accent; vai, dar vorbiti atat de bine romaneste…! neamul nevoii. atat.
Catalin
Domnu Erizanu,
Âââ-iţi si Ăăă-iţi am fost noi de la născarea geto-dacă ! Mostenirile se transmit ori vrei, ori nu vrei.Fondul nostru comun cu traco-ilirii, albanezii de azi, care si ei sunt pana in ceasul de fata tot îîî-iţi şi ăăă-iţine face festa. Printre altii, chiar si Eugen Coseriu s-a ocupat de chestia asta dupa cate stiu.
Si sa-ti mai spun ceva:in arealul lingvistic satesc unde mi-au inmugurit primele sunete de “rumaneasca”, se refuza de cand vorbesc ei ca mine si eu ca ei, acel “sînt” la care te referi. “Eu nu sunt sfant sa fiu sînt”,mă apostrofau ei. Si apoi ce sa ma fac si eu , cand pana in ziua de azi spun la piele (literar) pele(latinescul pellum)?! De la Dimitrie Macrea citire stiu ca “sunt”, vine de la sum(ego sum) cu o forma intermediara in protoromana de “sumt(vezi si textele rotacizante din Maramures).Acum o buna bucata de vreme, aflandu-ma intr-un catun din M-tii Apuseni , am auzit cuvantul “miur, miure” folosit pentru “mai mare”. Este exact latinescul “maior”, care in toate limbile neolatine are aceasta forma de comparativ pastrata intacta.Romana literara , nu. Ea foloseste “mai mare”. Ce sa -i faci?! ciudateniile limbii romane sunt inca foarte mari. Este neolatina cu cele mai multe exceptii de la regulile fono-morfo-sintactice ale gramaticii istorice.
talex
reforma din 93′ a fost precipitata, in dorinta de a demonstra latinitatea limbii romane s-a ajuns la o situatie hilara, cei din Iasi, profesori unviersitari scriu cu î din i, cesar paul-badescu, dan lungu isi scriu cartile cu î din i, am luat doua titluri la intamplare. profesorul de lingvistica pe care l-am avut la galati scria cu î din i si ne sfatuia ce sa facem atunci cand cineva se va lua de ortografia noastra, sa-i zicem ca legea din 93 n-a trecut prin parlament, deci putem scrie cu î din i. lucru pe care eu nu-l fac, pentru ca m-am obisnuit intre timp cu ortografia noua, desi la nivel teoretic sunt adeptul lui î din i. poate si din cauza unui complex..
Acelasi profesor in incercarea de a-si argumeta pozitia ne punea sa demonstram latinitatea cuv. smântână, stâlp, scârbă bineinteles in glumă. Radu Pavel Gheo in Românii e destepti (sper să nu mă însel) argumetează excelent pastrare lui â din a, doar in cuv român, România şi derivatele. Dacă â din a s-ar fi limitat doar la termenii ce definesc identitatea, atunci s-ar fi obtinut efectul scontat. Â din a ar fi capătat o noblete, un statut privilegiat, latinitatea iţi sărea in ochi în cuvintele care te definesc identitar.
eu tin mai mult la î din i, asa am invatat sa scriu in copilarie, e un argument cam infantil…:)
si oricum istoria limbii e istoria erorilor de limba.
vklvsk
după câte ştiu, românul niciodată nu a pronunţat sunt. şi chiar de s-a scris sunt – s-a pronunţat oricum sînt.
când foloseşti sunt în vorbire – e ca şi cum ai mânca păpuşoi modificat genetic
Gheorghe Erizanu
@cătălin, cătălin codru, cititorul de poezie, vklvsk: N-am vrut să provoc discuții regionale. Sunt un resemnat a lui „â”. Și cred că oficial Chișinăul va trebui să treacă la „â”.
Dan
Și presa din Iași încă face mofturi. Unii au trecut la „â” alții continuă cu „î”. E mai interesant așa
Catalin
Ortografia folosita actualmente nu este impusa !! Academia Romana a adoptat si a recomandat ortografia de acum, dar nu o poate impune. Poate doar Parlamentul sa o faca. Si nu o va face. Niciun parlament. Comunismul a impus prin lege folosirea unei anume ortografii- aceea a impunerii lui “î” din i si in mod foarte , foarte explicit a lui sînt in loc de “sunt” . Folosirea lui sunt tinde sa se generalizeze la marea masa a vorbitorilor de limba. Romaneasca, fireste. Puteti verifica, testa si informa din orice sursa competenta. Nu cred sa nu stiti argumentul lui B.P.Hasdeu care nu a luat parte nici latinistilor , nici slavistilor in… marea disputa latino- slava (sau invers )a ortografiei romane : dv scrieti coaja/coji si e corect, fonemul j e slav si limba noastra l-a asimilat. Spuneti-mi cum veti scrie coaie ?
Gheorghe Erizanu
@Catalin: Trebuie să le ai. Coaiele. (Indiferent de sex, cititorii acestui blog, constat cu fală, le au). Iar scrisul e o convenție.
În fond, problema devine importantă din cauza școlii. Manualele sunt cu „â”. Cele cu sigla Ministerului Educației din România. Manualele cu sigla Ministerului Educației din Republica Moldova sunt cu „î”. De aia și încercam să vorbesc despre o unificare. Cel puțin, la nivelul ortografiei. Pentru început. Constat a câta oară: cea mai mare tâmpenie „made in Academia Română” nu e acordarea titlului de academician Elenei Ceaușescu, ci modificarea ortografiei din 1993.
Catalin
Domnule VKLVSK,
Hai s-o lasam balta, cum e de fapt toata chestia românească a scrierii cu â sau î ! Nu de altceva, dar daca faci o vizita in Banatul rural in niciun sat “boborul” nu spune nici sunt , nici sânt/sînt! Spune “îs ” ! Si in jumatate din Ardeal, la fel!! Si zice “io” si nu “eu”. Care sunt “pur” latinesti si nu slave. Sa mai aduc in discutie si etimologismul francez, care daca nu era Sorbona, tot la fonetism ajungea ? Complicam lucrurile,cred.
gabriel
Eu cred ca e mai pragmatic sa scriem cu â din a deoarece majoritatea î din mijlocul cuvintelor se trag din a latine. A-ul e mai apropit î decât i! Am prieteni francezi care incearca sa citeasca in romana, dar neffind capabili sa pronunte “î” pronunta “a”. Or, e mai bine asa :
cum preferati sa zica cineva care nu poapte sa pronte pe î :
ciine sau caine
paine sau piine
romin sau roman ?
Nic Arsanca
Desigur că puterea exemplelor este edificatoare. Oricum, dacă tot există (atât cratimele cît și dihotomia â – î), aș propune să le folosim pe ambele, pentru a ne exprima nuanțat și, eventual, pentru a ne arăta “partizanatul.”
românesc – romanesc sau romînesc – rominesc
învățământ – invatamant sau învățămînt – invatamint
întrucât – intrucat sau întrucît – intrucit
gârlă – garla sau gîrlă – girla
Ca să nu mai vorbind de gerunzii, care pot lesne “ucide” orice ne-vorbitor de română. De fapt, uneori gerunziile îi pot “ucide” chiar și pe vorbitorii nativi ai românei.
mergând – mergand sau mergînd – mergind
plângând – plangand sau plîngînd – plingind
crezând – crezand sau crezînd – crezind
zicând – zicand sau zicînd – zicind
De acord, întreaga poveste pare extrem de predispusă pentru crearea de confuzii. Dar, chiar și un oareșcare Mitică de factură carageliană poate să învețe a vorbi și a scrie corect limba noastră cea română (sau româna sau romană sau romana ori romînă sau romină sau romina).
Că dacă nici limbă nu este, ce altceva mai rămâne (?!), cu excepția de rigoare a superbului kitsch dâmbovițean de proveniență manelară și a manelarilor înșiși.
Dan
Este o explicație foarte simplă pentru scrierea lui “â”, acesta era văzut ca o nuanță a lui “ă”. Ca atare, în perioada interbelică se scria întotdeauna cu â din a, singura excepție fiind cuvintele formate prin derivare cu prefixul “în” (era și o tradiție în acest sens, grupul de litere “în” se nota diferit și în vechiul alfabet chirilic). Sextil Pușcariu doar a simplificat regula cu minim de consecințe în 1931, ca să nu se tot gândească analfabeții “mă oare ce e aia derivare?”. Așa că azi avem o regulă foarte simplă (scriem î la început și la finală),, dar care are o explicație în spate, nu e numai de florile mărului. Bineînțeles contribuie la prezervarea caracterului latin al limbii, și ce e rău în asta?
Gheorghe Erizanu
@Dan: Nu e nimic rău. Unica problemă. Azi, Academia de științe din Chișinău cu acad. Duca în frunte, în loc să propună uniforme școlare pentru elevi, ca să crească productivitatea fabricii de textile Steaua, ar propune, trecerea românei din RM la „â” din „a”. Nu ștriu cât de mult va crește PIB-ul basarabenilor. Dar o simplă convenție ar putea deveni în timp o eroare gravă.