Comentarii(7)

1. • Rodica Balan

   • 6 ani în urmă

   Noaptea Învierii 2019. Aproape de miez. Stau între doi bărbați care-și vorbesc aproape peste capul meu. În față am un shot de tequila silver. Este pentru prima dată când gust. Stăm în unul dintre puținele localuri deschise. Taman sau din întâmplare, este localul cu faimosul țap cățărat pe perete. Se aude un rock vechi din anii 90.
   Niciunul nu vorbește Hochdeutsch, de aceea îmi este și mai greu să înțeleg. Periodic vorbitorul de germană din fosta RDG își cere scuze că discuția decurge într-o limbă pe care eu o cunosc ein bisschen.
   Ascult o întâmplare extraordinară despre cum unul dintre cei doi era să-l omoare pe numărul unu al Belarusului. Într-un accident rutier. Celălalt este deținătorul unei combinații unice de nume și prenume. Mă gândesc, oare cum este să duci povara extraordinarului pe umeri? Nu-mi dau seama. Nu știu să prețuiesc așa ceva. Pentru că sunt de aici. Din gaura asta. Sunt aici de când este gaura asta.
   Probabil de aceea nu înțeleg cum să fie salvat Centenarul de un spectacol? Fie și imperial. Fie și al lui Radu Afrim. De maturitate.
   Domnule Erizanu, sunteți atât de sceptic. Atât de reținut. Atât de precaut. Atât de sobru. Atât de rațional. Atât de științific. Atât de bătrân. Aveți imunitate față de multe lucruri. Inclusiv față de fascismul de dreapta și cel de stânga. Cum se face că nu aveți imunitate față de fascinația fascinației?
   A8
   Ce are textul de față cu cei doi vorbitori de germană? Unul dintre ei se simte Faust. Dumneavoastră, domnule Erizanu, mai țineți minte cine vă simțiți? Sau ați uitat?

   1. • Gheorghe Erizanu

      • 6 ani în urmă

      @Rodica Balan: Acum sunt Aureliano Buendia în fața plutonului de execuție. Care are de pregătit un Zilele Literaturii Române, cu logistică, localuri, dezbateri, cărți publicate; un Bookfest, cu evenimente, logistică vânzări, export, cazare, lansări, cărți publicate; un câine care trebuie să-i pun injecții; să iau răsad de roșii, altfel scap sezonul fitoterminatorilor; să tund gazonul (ce-a mai rămas din el după libertatea din jale a câinelui); să caut imagini din Chișinăul lui 1903 pentru prințul Urusov; să negociezi vânzare drepturi de autor pentru Tatiana Țîbuleac cu macedonienii; să-mi recuperez permisul de conducere pierdut prin coclaurile Vasluiului; să pregătesc lansările de marți, pentru Constantin Cheianu, ediția a II-a a romanului „Ultima amantă a lui Cioran” și pentru joi, excelenta carte de reportaje a Polinei Cupcea „Să vină sirienii, bețivii și Donbasul”, să-mi iau purcelușul vietnamez de la Aureliu; să caut bani pentru Zilele Literaturii Române, că bugetul real e peste bugetul oferit de MECC. A fost, cândva, un om al puterii, care se gândea să-mi dăruiască un pistol. Dar s-a speriat. Și mi-a dăruit un tablou.

2. • Rodica Balan

   • 6 ani în urmă

   Îmi plac oamenii simțiți. Este frumos, bineînțeles, să simți cu sufletul. Dar și cu fundul să simți nu e rău. Merge și așa. Domnule Erizanu, aveți termen până marți, 14 mai (vă las o întreagă zi de muncă), să ștergeți comentariul acela în care scrieți că vă simțiți altcineva. Dumneavoastră trebuie să știți mai bine decât mine că textul nu suportă neglijența. Așa că, pur și simplu, ștergeți dracului prostia aceea. Da, domnule Erizanu, este un ultimatum. Nu se negociază. Se îndeplinește. Sau nu se îndeplinește.

   1. • Gheorghe Erizanu

      • 6 ani în urmă

      @Rodica Balan: Fără ultimatumuri. Nu se îndeplinește.

3. • Alina

   • 6 ani în urmă

   Încă o dovadă că ultimatumurile sunt pustiitoare. Și nu lasă loc pentru nimic.

4. • Rodica Balan

   • 6 ani în urmă

   @Gheorghe Erizanu: am citit.

5. • Marius

   • 6 ani în urmă

   Alina, subscriu.
   Ayway, a fost ceva super iesit din cotidian ceea la ce am fost martori cititorii blogului (in raport cu stirile de la “fabrica culinara” a politicii moldovenesti). Sau poate trecatori intimplatori…