Vitalie Sprânceană vrea normalitate. Pe blog. Firescul este la el acasă în lumea virtuală a internauților moldoveni. Firescul virtual Vitalie vrea să-l aplice și în realitatea imediată. Eu vreau același lucru. E foarte ușor de realizat virtual. E foarte complicat să-l aplici în cotidian.
Pentru ca să apară cărți motivaționale, cărți light e nevoie și de autori respectivi în spațiul românesc. Eu nu vorbesc de traduceri. Sunt câteva edituri care s-au specializat în asemenea titluri. Iar Curtea Veche a crescut pe aceste cărți.
Piața autorilor români este dominată încă de cei care au fost activi când trebuia să demonstrezi că ești deștept fără a spune gânduri, când cei fără experiență de viață ne învățau ce e aia viața, când sinceritatea era sinonimă cu naivitatea, când lucrurile practice erau prerogativa șmecherilor din Lipscani,când pragmatismul era un moveton și romantismul se plimba printre aristocrați, când curvarii notorii scriau cărți diafane și virginii bătrâni concurau cu Charles Bucovski.
Deja apar și autorii autohtoni. Pe la alte edituri. Vor ajunge și pe la noi.
Editorul preferă o carte elitistă deoarece oricând un eșec financiar îl poți pune pe spinarea culturii. Explicația e simplă. Și nobilă.
Iar despre aprovizionarea bibliotecilor cu carte. În 2009 nu a fost procurată nicio carte. Puteți trece la secole ca unitate de măsură. Sper și eu să văd acest raport. Și sper să fie făcut profesionist.
Despre cartea light la Cartier. Am început-o cu cartea pentru copii. Vezi Enciclopedia P.Guitz a lui Lică Sainciuc, Cartea lui De Ce, Cartea lui Cum, Cartea lui Când, seria de cărți Cele mai frumoase mituri…, Oare așa să fie fetele ș.a.m.d.
Comandă prin telefon 068 555 579 de luni până vineri: 09.00 - 17.00
dandy
de cealalta parte a cartii vizeaza de fapt alta fata a realitatii. Una in care lectura zilnica – fie si a cartilor de bucate, de bune maniere, de strategii ieftine si (cica) eficiente (de cucerire a Celuilalt din imediata apropiere dar si a Everestului social sau a Bibliei, sau a romanelor lui Tolstoi ori Markes, dar si a scrierilor lui Cheianu, Kaminer, Moscovici etc. etc. – fac parte din cotidianul social. O realitate in care “cetitul” este o practica usuala si utila nu doar a copiilor la virsta scolarizarii obligatorii sau a studentilor si intelectualilor. Ar fi prea mult? Pentru azi si acum – da. Dar mai este loc si pentru miine. Si pentru (foarte multi) adulti.
Gheorghe Erizanu
@Dandy: Am început-o moldovenește. Încet. Cu generația tânără. Dar avem o problemă: cărțile tot părinții le cumpără după chipul și asemănarea lor. Ce facem cu părinții? Ce facem cu profesorii care includ în literatura obligatorie opere insipide?
dandy
O solutie ar fi si “scolarizarea” parintilor, dar si a profesorilor. Mai exact, (re)alfabetizarea d.p.d.v. social a adultilor. Poti sa-i spui si altfel – racordare la noile conditii social-economice sau oricum altfel. Exemple pot fi gasite cu duiumul in multe tari africane, dar si europene, care de altfel au si initiat programele respectve in fostele lor colonii, apoi s-au trezit ca au cam aceleasi probleme de (re)alfabetizare sociala (poate si din cauza afluxului de migranti, dar nu doar din cauza acestora). Cam utopic, daca dorim rezultate imediate. Real, daca privim lucrurile intr-un mod pragmatic. Si daca acceptam fara frisoane pseudointelectualiste ca tocmai cartile “pe intelesul tuturor” au rolul eroului civilizator intr-o societate “de masa”. Ca sa ajungi sa intelegi “Omul fara insusiri”, e absolut necesar sa incerci sa intelegi mai intii omul de alaturi. In loc de recapitulare: pentru a avea un cititor al Virginiei Woolf/Gide/Bulgakov s.a.m.d. e nevoie de zeci de cititori de carti light. Care nu sint de neglijat din N ( x 1000) motive. Dar Cartier (si Gh.E.) stia(u) asta de la bun inceput.
Gheorghe Erizanu
@Dandy: Răspuns exaustiv. Multumesc. Îmi dau seama cât de important devine ministerul Culturii și politicile lui culturale. Să vedem ce ne va aduce și ziua de azi pe ogoarele alfabetizării RM. „Nu spera și nu ai teamă”…
vitalie
cred ca nu puteam sa zic mai bine decat a facut-o dandy…si mai am, de fapt, o intrebare, poate, ca editor de carte ii stiti si raspunsul: de ce, in spatiul nostru editorial, nu apar carti in format poche? adica pe hartie de o calitate indoielnica, dimensiuni reduse, pentru a face cartea transportabila in orice conditii, si un pret…de 5-6 ori mai mic decat hardcoverul….cred ca ar face cartile mai accesibile, de la romanele clasice la cele contemporane, high si light…e o practica occidentala comoda: mi-am luat un Joyce de 2 dolari si ceva, puteam sa iau unul de 50 sau si mai mult…dar, ca cumparator cu posibilitati financiare reduse, aveam nevoie doar de text…
Gheorghe Erizanu
@Vitalie: Cartier are o variantă de carte de buzunar, care se numește Cartier popular. Hârtie de ziar, format mai aproape de Penguin decât de cartea de buzunar din cauza posibilităților tehnice a tipografiilor noastre. Diferență de preț și tot tacâmul. Același lucru îl fac și câteva edituri importante românești. Iar unele edituri românești doar foarmat de buzunar tipăresc. E o problemă de preț. Cărțile copertate nu costă încă prețul real.prețurile urmează să crească. Atunci va apărea și apetitul pentru cartea de buzunar. Suntem încă pe o piață embrionară.