Primul an de pensie a fost cel mai greu. Peste taică-meu au venit toate bolile pe care nu le-a avut niciodată. Multe. Diferite. Îl internam prin spitale în fiecare lună. Și tot timpul era o altă boală. A fost într-un salon de șase persoane. După prima noapte l-am luat din acel spital. Patru pacienți din cei șase s-au stins peste noapte. O internare la Republican unde medicul de gardă a urlat pe tot spitalul: „De ce mi-ați adus acest cadavru?” Acel cadavru era taică-meu.

La un sfert de secol de pensie bolile îmbătrânesc și ele.

Accidental a mai fost prin spitale. Când eu eram mic. O intervenție la apendicită prin anii 60. Adevărat, medicii l-au cusut la loc cu tot cu tampoane și vată. De aia a mai avut o intervenție ulterioară. Ca să-i scoată ceea ce i-au uitat. O fereastră care s-a deschis de la vânt și i-a spart fruntea. O creangă de cireș care s-a rupt sub el. Era un cireș bătrân, înalt, cu cireșe amare.

Înainte de pandemie taică-meu urma să-și facă o intervenție la cataractă. Era totul planificat. Și a venit știrea: 14 pacienți, după o intervenție la ochi, au orbit complet. N-a mai vrut nicio intervenție. Apoi a fost pandemia. Apoi medicul în care aveam încredere a plecat la Piatra Neamț. Apoi medicul a revenit la Chișinău.

L-am convins pe taică-meu că, totuși, trebuie să intervenim. La recepție l-am scris cu 2 ani mai tânăr. Când ai peste optzeci de ani, doi ani schimbă atitudinea medicilor. Ca să ajungem la medicul în care eu am încredere trebuie să trecem de regula instituției medicale. Să obținem aprobarea medicului-șef. Care l-a examinat. Și în cunoștință de cauză, aproape afirmativ, l-a întrebat pe taică-meu:

– Ce medicamente iei?

– Niciun medicament.

– Cum nu iei niciun medicament? Nu se poate să nu ai ceva. Diabet? Tensiune?

În drum spre casă am trecut pe la o farmacie. I-am cumpărat cardiomagnil.

– Tată, când te mai întreabă medicii ce medicamente iei, zi-le, te rog, că ai pe noptieră cardiomagnil.