Caut poliță veche. Poate să aibă miros de cucoană. Se acceptă și iz de aristocrat din perioada interbelică. Poate să meargă și o etajerkă. Din epoca intelighenției sovietice. Important e să fie primitoare cu volumele care participă la acțiunea: Dăruiște o carte. Asta înseamnă că pe aceste polițe au stat cărți. Confortabil. Democratic.
Ideea cu schimbul de cărți la Chișinău e a unei domnițe plină de viață, optimistă, romantică și cu motoarele pornite la turație maximă. Noi doar ne raliem. Cât e cald o fi fiind bine întâlnirile de la dendrarium. Se mai schimbă timpul. Și Librăria Vărul Shakespeare e dispusă să găzduiască schimbul de cărți. De aia avem nevoie de o poliță cu iz de carte și de casă primitoare. Ca să fie în afara rafturilor unei librării.
Cei care au bani și vor să cumpere o carte pentru cei care au nevoie de această carte o pot procura din librăriile Cartier, o pot lăsa în spațiul Dăruiește o carte.
Vă vom anunța ulterior când și cum decurge cititul la moldoveni.
petra
respect, batrine!
Gheorghe Erizanu
@Petra: Scuzați. Mă iau evenimentele înaintea literelor. E o perioadă cam fierbine la editură.
ceziceu
Multumesc mult pentru suportul pe care îl demonstraţi. Plecăciuni adânci! 😳
Gheorghe Erizanu
@Ceziceu: Caut poliță. Am avut în tinerețe una făcută din mosorele. Eu am aruncat-o. Dar voi poate sunteți mai strângători. Prețul se negociază.
Poate chiar iese ceva bun.
vitalie
minunata ideea cu gazduirea schimbului de carti…pacat ca nu a fost organizat vreunul in chiar incinta salonului de carte de la Bibilioteca Nationala: ar fi maturat ceva din plictis…
Gheorghe Erizanu
@Vitalie: Cei de la salon sunt cu chestii grave, încrâncenate de atâta citit. Schimbul de cărți e una mai puțin oficioasă. Vom încerca să facem ca să fie plăcut și lax.