Editorul și scriitorul un cristian, directorul Casei de Pariuri Literare și redactor la revista Observator cultural, a publicat în ultimul număr Observator cultural acest interviu. Cu multă statisitcă.
La începutul lunii martie, Editura Cartier a aniversat 19 ani de la înfiinţare. Nu neapărat acesta a fost prilejul unui dialog cu editorul Gheorghe Erizanu, cît necesitatea de a cunoaşte poveştile unora dintre numele care au schimbat cîte ceva în industria cărţii şi care încă nu s-au gîndit că e nevoie de o istorie a editurilor. Să-ncepem, aşadar, s-o scriem.
Data apariţiei editurii?
6 martie 1995.
 
Cel mai bun an editorial?
1999, anul cînd a apărut DEI-ul. Şi au început să se contureze colecţiile, începute din start.
 
Cel mai dificil an?
2011, cred. Ne-a ajuns din urmă criza şi idealismul anului 2008, cînd am scos multe cărţi, tiraje mari şi foarte multe coli editoriale. S-au acumulat vînzările proaste din 2009, 2010. Apoi a mai fost încercarea unui politician proeuropean de a prelua editura cu metode deloc ortodoxe.
 
Speranţa de viaţă a editurii?
În momentul lansării: peste viaţa mea biologică. În acest moment: nu spera şi nu ai teamă. Avem de încheiat proiecte peste ani, care sînt demarate. Am intrat în rutina veşniciei. Nu se vede capătul. Şi nici nu-mi pun asemenea întrebări. De altfel, nici la 6 martie 1995 nu-mi puneam asemenea întrebări. Întrebarea era cît putem munci şi cît de bine o putem face. Atît.
Interviul complet îl puteți citi prin două clicuri. Direct la sursă.