Blog

În Germania, după negocieri lungi cât dunele din Koenisberg, se conturează programul de guvernare al Marii Coaliții. Cu principii și valori. Capitolul Relansarea economică are 7 pagini. Programul Cultura conține 7 pagini nemțești. Relansarea economică și cultura sunt cei doi piloni ai dezvoltării Germaniei în următorul mandat Merkel.
Pentru a concura cu marile puteri culturale Germania preconizează să deschidă până în 2020 zece instituții culturale împreună cu Franța. Responsabile și aliate în proiect: Goethe Institut și Institut Francaise.
România va fi invitatul de onoare la Târgul de Carte de la Leipzig. Va avea un stand de 300 de metri pătrați. Circa 20 de cărți ale scriitorilor români vor apărea în traducere germană. La edituri germane. Mircea Cărtărescu a luat Premiul Thomas Mann pentru Literatură 2018, unul dintre marile premii germane.
Cărțile Republicii Moldova, imperial, vor fi expuse într-un spațiu de 9 metri pătrați. Alături de Invitatul de Onoare. Literatura basarabeană de la începutul secolului XXI va fi prezentă cu cele două antologii de romane, o antologie de eseu, o antologie de poezie, o antologie de proză scurtă, o antologie de piese. În română.
ICR-ul a fost creat după modelul Institutului francez (sau polonez). Politicile culturale din perioada Patapievici au reușit să impună România pe harta culturală a lumii.
Republica Moldova nu are un Goethe Institut. Nu este afiliată nici cu ICR-ul existent deja. Biroul ICR de la Chișinău e o anume poveste. Dar alta.
Imperiile culturale nu au nevoie de promotori naționali. Sunt autosuficiente. Gunter Grass & Patrick Modiano umblă prin lume. Noi stăm strajă la hotare. Cu Ștefan cel Mare și Sfânt, ortodox și statalist. Și cu arhanghelii dacici. Care păzesc valorile noastre naționale, scăpate de pegașii imperiali pe câmpia marii literaturi române dintre Prut și Nistru.
În anul Centenarului vom agăța pe peretele din spatele șopronului în milenarul cui dacic o hartă a unui mare imperiu cultural. Care se va întinde câtă imaginație avem noi.
Elan Musk ar crăpa de invidie.
 
 
 

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt