Noi, cei vii, primul roman al lui Ayn Rand, nu este un roman despre Rusia sovietică. Tema romanului este răul totalitarismului, un fel de depravare care nu ţine cont de ţară sau de secol.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, romanul a fost piratat de către o companie de filme italiană, care a produs o versiune cinematografică fără ştiinţa sau consimţământul lui Ayn Rand. Din pricina lungimii sale, filmul a fost lansat în 1942 sub forma a două proiecţii separate, Noi vivi (Noi, cei vii) şi Addio, Kira! (Adio, Kira!). Ambele s-au bucurat de un enorm succes la public. Guvernul fascist aprobase pelicula pe motiv că e anticomunistă. Dar publicul, asemenea regizorului, a înţeles că filmul era anticomunist în aceeaşi măsură în care era antifascist. Lumea a sesizat tema mai amplă a lui Ayn Rand şi a primit cu bucurie cele două filme, în parte ca mod de a protesta faţă de opresiunea de sub Mussolini. Într-o parafrazare a titlurilor, oamenii au început să-şi spună lor înşişi Noi morti (Noi, cei morţi), iar politicii economice a lui Mussolini – Addio, Lira!
La cinci luni după lansarea filmului, guvernul a realizat ceea ce ştia toată lumea şi l-a interzis.
Cauza fundamentală a totalitarismului e constituită din două idei: respingerea de către oameni a raţiunii în favoarea credinţei şi a interesului propriu în favoarea sacrificiului de sine. Dacă acesta este consensul filosofic al unei societăţi, în scurtă vreme se iveşte un Conducător atotputernic pentru a călăuzi credinţa şi sacrificiul preamărite de toţi. Supuşii lui nu se pot opune preluării de către el a puterii, nici prin exercitarea facultăţii lor de a gândi, nici prin cea a pasiunii pentru valori, pentru că au renunţat la ambele.
Versunea română, semnată de Radu Săndulescu, va intra în curând în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.
(După Leonard Peikoff)