Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:
– Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos…
– Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici …
Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.
Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
– Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!…
– Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: – Taci…
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
– Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!…
– Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: – Taci…
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
– Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!…
– Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: – Taci…
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.
Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.
– Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?…
– Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l…
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. – Taci.
Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin…
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.
Ștefan Augustun Doinaș (1922 – 2002)
Comandă prin telefon 068 555 579 de luni până vineri: 09.00 - 17.00
catalin codru
eu am o istorie aparte cu ,,mistretul ,,lunga si cu multe personaje.dar acum nu-mi sclipeste pana ca un colt de mistret)))poate candva ii va veni timpul…
Gheorghe Erizanu
@catalin codru: Mi-era dor de cuvinte frumoase. Despre vânătoare.
catalin codru
mie mi s-a facut dor de anul doi de la limbi straine usm.de de ,,buket moldavii,,numit de noi boney m de caminul studentesc si de cenaclul flacara cu excelentul recital ,,mistretul cu colti de argint,,nu prea intalegeam textul,dat fiind faptul ca acea caseta era pe moarte de atitea audieri.am cautat mult acest ,,mistret,,in biblioteci private si de stat dar nimic.asta-i sporea misterul)))odata am luat caseta acasa .tata cum numai a auzit vocea lui paunescu a sarit ca oparit,ce faci vrei sa ne aresteze astea?mai apoi parca i se facuse rusine si adauga-e bine ca asculti asa ceva,fa doar sunetul mai incet.asa ca mistretul se asculta pe ascuns si chiar a fost foarte subversiv ca rezultat ,ni s-a deschis comoara limbii romane,atit de subestimata in acea vreme./TOTUS AM INCEPUT SA VA POVESTESC ISTORIA))))/
Gheorghe Erizanu
@catalin codru: Frumoasă amintire. Era Pitiș, parcă.
catalin codru
mihail stan,mai bun recital nu exista!cred ca anume aceasta a fost important.acum nu demult am incercat sa-l caut pe you tube,pina l-am gasit am audiat mai multe interpretari,foarte palide
insa in comparatie cu recitalul lui mihail stan.
Gheorghe Erizanu
@catalin codru: Merci mult. Ne-am ales cu un lucru bun din toată vânătoarea lor.