Luni, la Odeon, a avut loc premiera filmului „Marica” de Mircea Surdu. Un documentar despre actrița Marica Bălan. După „Șciukin” este angajată la teatrul țigănesc Roman din Moscova, apoi la „Sovremennik” din Moscova. Revine în Chișinău în anii 70. Joacă la „Luceafărul”.
Și-a ars viața. Ajunge la un azil de bătrâni din Cocieri.
Mircea Surdu a demonstrat că se poate face un film documentar bun. Că poate aduna o sală arhiplină. Cu foarte mulți tineri. Care n-au văzut filmele Maricăi Bălan, n-au văzut-o în spectacole.
La premieră au vorbit mulți. Au venit și politicieni. Au pus în plic 500 de lei. Au spus de la ce partid sunt. Și le-au înmânat Maricăi Bălan.
Periodic, la aniversări, cu multe obiective tv, politicienii noștri vin cu flori, cu chei de la mașini, cu plicuri cu bani sau cu bani legați cu gumă și le înmânează vedetelor de teatru și de cinema de altădată sau scriitorilor importanți și îmbătrâniți.
Între timp, Valentina Izbeșciuc, nu iese din casă. Nu vorbesc de actrița care întruchipa teatrul „Luceafărul”. Valentina Izbeșciuc este Demnitatea, uitată de dumnezeu în acest oraș.
Între timp, Constanța Târțău, nu iese din casă.
Avem cinci sau zece oameni, care s-au dăruit scenei sau culturii. Vreo 40 sau 50 de ani. Au nimerit prost în istorie. Demnitatea nu le permite să cerșească o pensie decentă sau o bursă pentru merite culturale.
Demnitatea stă încuiată în casă. În acest oraș. Așteptându-i pe barbari.
Comandă prin telefon 068 555 579 de luni până vineri: 09.00 - 17.00
Sandu
Bloggerii la fel ca politicienii. Scriu şi ei după premiere. Nu am citit multe despre Marica Bălan pe blogul Dvs. pînă acum. Acul, acul deranjează.
Gheorghe Erizanu
@Sandu: Nu puteai să citești nimic. N-am scris nimic. A fost nevoie de film. Ca să consemnez o reușită a lui Mircea Surdu. Urâțit de niște gesturi. Nu sunt un blogger nervos. Am constatat niște lucruri. Care au nevoie de o soluție de sistem. Nu putem umbla cu plicuri ocazional. Doar atât. Și o trimitere la celebrul poem al lui Kavafis. Dacă nu se întâmplă nimic, atunci, cel puțin, cei trei oameni care intră pe http://www.cartier.md să afle de „Așteptându-i pe barbari”.
vladimir b.
s-a trezit vorbind…cică “acul”, care ac?!
catalin codru
sandu da unde ai citit mult despre doamna balan?fiecare scrie cand simte ca e nevoe sa se imparta cu o bucurie cu o durere sau idee.
Gheorghe Erizanu
@catalin codru: Probabil, Sandu a greșit site-ul. Talibanii și nemulțumiții veșnici sunt în altă parte. Oricum, sunt bineveniți și ei.
Viorel Burlacu
E rece de tot. Nu afară ci între noi. Lista, care mai sus iese în evidenţă cu Marica Balan, este enormă. Oameni de valoare, cu suflet mare dar cu neputinţă şi disperare în elementarul cotidian. Parcă ar fi o chestie programată şi controlată – mizeria. Dar ceea ce am scris nu are sens. Sensul va apărea odată cu soluţia.
Gheorghe Erizanu
@Viorel Burlacu: Are sens ceea ce scriem. Cel puțin știm. Altfel, în Hronicul Găinarilor, Avadanov, cel care a fost Avădanei, va deveni Avadanoff și va face lista cui, când și ce să-i dea de pomană. Meritul este al celor care au făcut filmul: Mircea Surdu la sugestia lui Boris Bechet.