Îl știm de Moșu. De 30 de ani.

În timpul cutremurului din 1977 Nicolae Pojoga a strâns bani pentru a ajuta sinistrații din București. S-a dus la Moscova ca să transmită ajutorul prin intermediul studenților străini de la Universitatea ”Lomonosov”. Pentru acest gest Uniunea Sovietică, țara de atunci a lui Nicolae Pojoga, i-a blocat complet liftul social.

A reușit să se angajeze ca fotoreporter abia în anii perestroikăi la Tinerimea. A făcut reportaje din zonele fierbinți ale anilor 90, a fotografiat evenimentele din Bucureștii lui decembrie1989. Apoi i-a împrumutat sacii de fotografii și rollfilm unui regizor român, care voia să facă un film despre revoluția din decembrie. Regizorul a uitat să-i întoarcă imaginile utilizate în film. Dacă fotografiile lui Nicolae Pojoga ar fi fost adunate în album, ar fi fost cel mai bun album al lui decembrie 1989. Nicolae zice că a uitat numele regizorului. Eu știu că el nu vrea să-l spună.

A fost fotoreporter în războiul de pe Nistru. A fost martor și a fotografiat culisele și afacerile urâte ale generalilor celor două armate implicate în conflict. A plătit. I-au ars și distrus toată arhiva personală. Album de război, care a apărut la Cartier, a fost făcut din imaginile păstrate prin redacțiile ziarelor unde a lucrat Nicolae.

A găsit împreună cu studentul său, Victor Galușca, fotografiile lui Zaharia Cușnir într-o casă părăsită dintr-un sat părăsit de pe malul Răutului. Ultimii ani i-a trăit în lumea lui Zaharia Cușnir.

Azi e ziua lui Moșu. Era în drum spre Ciuciuleni. Uitase ceva afară. Și venea ploaia.