Cu 12 ani în urmă am primit două manuscrise din Germania. Excelent scrise. Semnate cu pseudonim.
Ulterior am aflat că ele au mai umblat și pe la alte edituri mari din România. Au fost respinse. Deranja subiectul.
Au apărut la Cartier. În colecția Rotonda.
Pseudonimul a fost schimbat pe numele adevărat: George Bălan. Era marele muzicolog, care a dominat viața culturală/muzicală a României în a doua jumătate a secolului trecut. Forțat să emigreze în 1977. George Bălan a scris o prefață pentru ediția Cartier: „Autorul se prezintă”.
„Prefer ca lumea să mă urască pentru ce sunt, decât să mă iubească pentru ceea ce nu sunt” (Andre Gide, Jurnal).
Cărțile sunt despre ceilalți oameni. Pe care Marchel end Co. îi plasează după primii oameni. Noi, oamenii, Marchel, Vladimir, Lenin, Stalin, Șelin și ei, homosexualii, Leonardo, Michelangelo, Humboldt, Wilde, Verlaine, Gide, Cocteau, Proust, Wittgenstein, Pasolini, Thomas Mann, Klaus Mann, Alan Turing.
Nu există homosexuali fericiți. O lege nu-i face mai fericiți. Este respectul nostru față de noi. Atât. Restul e politică și geopolitică. Oameni ai nimănui sunt acei care știu doar de Marchel. Oamenii lui Dumnezeu sunt și Michelangelo, și Wilde, și Proust, și Mann, și Marchel, și Gide, și Șelin.
Pentru a-i înțelege încercați să citiți Celălalt eros și Iubirea interzisă. Nu sunt broșuri. Sunt cărți excelent scrise. Nu se distribuie gratuit. Dar le-am redus din preț. Sunt la 10 lei. Poate așa vom ști că Alan Turing nu este o denumire de mașină, ci e părintele computerului.
Sunt ultimele exemplare. În Librăriile Cartier.
Mircea
Identitatea sexuala, identitatea rasiala, cea profesionala, cea nationala,cea sociala, cea psihologica sunt fatete a identitatii integre a persoanei. Tiganii nu sunt iubiti nici într-o tara, arabii în unele tari, evreii în altele, americanii sunt urîti de catre arabi, moldovenii de unii rusofoni în tara lor si nu numai, rusii sunt urîti în tarile baltice… Homosexualii nu au fost iubiti nici într-o tara, acum sunt tolerati în multe tari. E un indiciu de civilizare, de cultura. E toleranta fata de cel cu o fateta diferita. Dar care e o PERSOANA. Moldovenii, rusii tot mi se pare, nu-i tolereza pe homosexuali. Dar vor sa fie tolerati, si pentru aceasta atitudine barbara într-un anumit sens.
Gheorghe Erizanu
@Mircea: Mă miră intoleranța bisericii. De fapt, nu mă mai miră. Mă miră intoleranța moldovenilor. Firi blajine și tolerante. Imagine națională, probabil, greșită. Suntem intoleranți și agresivi atunci când ar trebui să fim toleranți și cuminți. Suntem toleranți și cuminți atunci când ar fi firesc să fim intoleranți.
Mircea
În înca câteva decenii lucrurile se vor schimba, caci venim de departe. Dar altii sunt si mai departe. Ma refer la Kârghâstan.