Ar fi putut fi înger. Dar îngerii n-au culoare. Și nu cunosc culoarea. Și atunci, pe la mijlocul secolului trecut, într-un Chișinău distrus de război, cu oameni care purtau ghimnastiorci, șlepci și cu prunci născuți bătrâni, Dumnezeu a socotit că e timpul să apară un copil. Care să fie toată viață copil. Un copil bun. Încăpățânat de bun. Într-o lume bătrână, rea și obosită.
Și acel copil a încercat după aia să-i învețe pe alții să fie copii. Copii buni. Să crească copii buni. Să citească. Să fie fericiți. Să caute fericire.
Antonina Sârbu propune acestei lumi bătrâne să-i ofere Ordinul Republicii. Lăsați copiii neprihăniți. Nu-i amăgiți cu tinichele și orgolii.
Dacă găsiți alături de voi încă oameni buni și care sunt fericiți, atunci ei sunt nepoții lui Lică Sainciuc, marele copil al Chișinăului ascuns.