A fost deschisă la 18 septembrie 2008. Avem 11 ani.
E cea mai bine plasată – ca vad, ca locație – librărie. Este pe bulevardul Ștefan cel Mare, între străzile Alecsandri și Armenească. Este vizavi de sediul Ministerului de Interne. Printre numeroasele magazine de aur, argint și bănci. Ca puncte de reper mai poate fi numit magazinul de vinuri Cricova și fostul magazin de sport, cunoscut pe timpuri ca SportTovarî.
Pe 18 septembrie am deschis librăria. Cu mobilier. Cu canapele roșii. Pe 19 am fost inundați. De atunci rafturile sunt la un metru depărtare de pereți.
Librăria din Centru găzduiește lansările de carte Cartier, Zilele Literaturii Române și Serile Poetice Cartier.
În Librăria din Centru au fost Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Matei Vișniec, Eugen Negrici, Aureliu Busuioc, Dumitru Matcovschi, Vladimir Beșleagă, Varujan Vosganean, Doina Ruști, Dan Lungu, Radu Vancu, Ion Mureșan, Ioan Pintea, Nicolas Trifon, Andrzej Stasiuk, Dan Coman, Claudiu Komartin, Vintilă Mihăilescu, Florin Lăzărescu, Vasile Ernu, Tatiana Țîbuleac, Bogdan Crețu, Emil Brumaru, Eugen Cioclea, Nichita Danilov, Dumitru Crudu, Vitalie Ciobanu, Armand Goșu, Teodor Baconschi, Oleg Serebrian, Alexandru Cosmescu, Emanuela Iurkin, Aura Maru, Iurie Colesnic…
În septembrie și octombrie librăria lucrează șapte zile din șapte. Între 9.00 și 19.00. Fără pauză. Sâmbătă și duminică până la 16.00.
Telefon: 022 21 42 03.
E-mail: librariadincentru@cartier.md
Mascota Librăriei din Centru este scriitorul Emilian Galaicu-Păun.
Cristina
La mulți ani! Stoicism și perseverență in această societate surdă și mută in fața culturii!
Gheorghe Erizanu
@Cristina: Mulțumim. Încercăm. Poate reușim.
Timerage
La mulți ani! Așteptăm majoratul!
Gheorghe Erizanu
@Timerage: Mulțumim.