Sunt amoral. Am pus alături victimele regimului komunist. Aproape o sută de milioane. Victimele holocaustului. Șase milioane. Victimele masacrului armenesc. Circa un milion și jumătate. Este inuman să rotunjesc cifrele. Este inuman să le pun în același șir. Ciuma din Evul Mediu a ucis, de asemenea, milioane de oameni. Virușii aduși de spanioli în Americi a ucis, de asemenea, milioane de aborigeni. Comerțul cu sclavi, de asemenea, a ucis milioane de africani. Întrebarea mea era alta. De ce „komunist” este un brand în Republica Moldova?
Am fost întrebat dacă chiar cred că komuniștii sunt extremiști în Republica Moldova?
Răspund. În cazul când un membru de rând al PCRM-ului, beat criță, îi pune în piept propriei soții arma de vânătoare, care a încercat să-i spună să abandoneze acest partid, și o amenință cu moartea, spunând că va rămâne komunist până la capăt, cred că acest partid este extremist. Dacă ideologii acestui partid au reușit să inoculeze asemenea atitudini, atunci acest partid este extremist. Deschiderea fronturilor în vremuri de pace și împărțirea societății moldovenești în două tabere beligerante este o chestie extremistă.
Komuniștii moldoveni au privatizat stânga. Împingând-o în extremă. Nepermițând stângii firești, în sensul francez, dacă doriți, să existe.
Până la cazul komunistului cu pușca de vânătoare eram foarte lax vizavi de interzicerea simbolisticii komuniste. Dar acest caz mi-a adus aminte de un altul. Din anii postbelici ai secolului trecut. Când un komunist de atunci, beat criță, venea acasă. După ce mai băga câteva familii de țărani în kolhoz. Și tot cu pușca de vânătoare o amenința pe soția sa.
Ambii komuniști cu ambele puști, din două sate basarabene, unul din nord și altul din centru, au fost sau sunt căsătoriți cu oameni dragi mie.
Între ei sunt 60 de ani. Dar atitudinea a rămas aceeași.
Ion
Brand-ul a fost gravat cu sânge pe creierii moldovenilor. Şi astăzi oameni ai clasei de mijloc, ingineri, ingineri-constructori cred în el. Asemeni unui copil sau mancurt care este rupt de copilăria sa, la fel ei nu au legătură cu trecutul înainte de comunişti. La fel va fi şi cu copiii viitori maturi care cresc în epoca Alianţelor :). Ei nu vor şti de comunism.
dandy
Comunismul, fascismul, in fine dictaturile de orice soi au, indiscutabil, o mie si una de nuante diferite. Stinga , dreapta. Rosu, negru, verde, alb, “tarcat” pe orizontala sau pe verticala. Stea, secera cu ciocan, cruce , semiluna etc. etc. General generalizata, atotdominanta si atotdeterminanta este insa frica, “piatra de temelie” a oricarui stil dictatorial sau autoritar. Nu credinta intr-o idee. Nu dorinta (oarecum umana) de a domina, de a parveni, de a se capatui. Nu respectul pentru o anumita ordine sociala. Frica. Cea care anima entuziasmul extaziat al coloanelor de hitlerjugend. Dar si al milioanelor de cetateni sovietici, chineji, latino-americani sau africani de la marile festivitati oficiale. Frica de ceea ce s-ar putea intimpla individului concret daca face ceva neautorizat, neacceptat de oficialitati/regim /marele conducator/fuerer. Frica de a fi/gindi/actiona altfel. Frica de a fi fiinta ginditoare. Frica cea de toate zilele care omoara visele, iluziile chiar inainte de a fi concepute. Frica generata (si)de catarea pustei atintita spre timpla sau inima celuilalt.
Instrumentalizarea fricii ca motor al unui fel de a fi al unei intregi comunitati/societati pune semnul egalitatii intre toate ororile secolului XX. Si e ipocrizie curata sa pretinzi ca e amoral sa pui alaturi genocidul armenilor, holocaustul, fascismul, comunismul si alte “achizitii culturale” de acest fel. Amoral e sa uiti, sa negi, sa justifici crimele, indiferent de intentiile pretins nobile. Genocidul populatiei autohtone in Namibia (teritoriu colonial german) in secolul XIX, bagatelizat sau uitat de contemporani, este considerat astazi “precursorul” fascismului. Obsesia “moralitatii” in cazul discutarii crimelor comuniste asigura acestora, aproape sigur, calitatea de “precursor” pentru alte posibile crime.
Catalin
Comunistii cu arma de vanatoare sunt inca multi! Fie de-a stanga , fie de-a dreapta Prutului,fie in Europa sau in lumea mare. Este un virus partial latent, care poate face pandemii ingrozitoare.Medicatia care i s-a prescris prin vointa electorala nu a dat rezulatatele scontate inca.”Amoral este sa uiti,sa negi, sa justifici crimele,indiferent de intentiile pretins nobile”,adica sa ajungi pana la a renunta,determinat de “frica de a fi fiinta ganditoare”(dandy) Pt. Republica Moldova , mie unul mi s-au detast contextual doua “ipochimene”:Igor Dodon si Marian Lupu. Pentru Ro, “ipochimenele” sunt mai sofisticate si mai numeros nuantate. Si cu atat mai periculoase prin capacitatea de contaminare.
Vitalie Vovc
(Personal ma opun ideii de “competitie” in nr. de victime. E amoral, oarecum…)
amoral… se pare ca am fost primul care a folosit cuvintul… e amoral sa compari. persist.
comparind, ajungem la “bagatelizarea” (dandy) victimilor, la instaurarea dictaturilor-vodevil… nici o morala si nici o cauza nu poate justifica nici cel mai “neinsemnat” omor… o singura victima e prea mult. (noi am avut 3 in 2009? si ce-am facut? le-am acceptat?… din moment ce au fost DOAR 3…nu prea am vazut/auzit “inteligentia” noastra mobilizindu-se, sorry daca sint prea departe de Chisinau si am ratat ceva…)
“Amoral e sa uiti, sa negi, sa justifici crimele, indiferent de intentiile pretins nobile.” (dandy & Catalin) corect. foarte corect. prea corect sa fie si adevarat.
Frica? Indiscutabil! dar si Ignoranta! “1984” de Orwell; “A 25-a ora” de Gheorghiu; “Cartea foametei” de Turea TREBUIE sa faca parte din lecturile obligatorii ale programelor scolare!
Vitalie Vovc
Ignoranta este si raspunsul meu (partial si troncat, desigur) la intrebarea d-lui Erizanu (De ce „komunist” este un brand în Republica Moldova?).
Sefu'
Pacat…dar asta este.
Si ma mare pacat ca lucrurile nu prea se schimba si extremistii de stanga sunt in continua lupta, in continua victorie, de parca se mai afla si azi pe linia frontului.
catalin codru
carl marx fiul unui ravin, defapt nu a inventat nimic nou.in ideile comuniste se observa ideile religioase,expuse ceva mai contemporan,adaptare reusita si bine mascata.comunismul ca o religie relativ tinara sufera de intoleranta,cruciatii cu sabia,comunistii cu AKM.o ruda din partea mamii scria ceva despre represiunile din anii 30.avea acces la arhiva federatiei ruse.motiv de condamnare intr-un dosar a fost-,,culac petrov sidel na penike i contrarevoliutiono ulibalsea,,pentru un zimbet prost inspirat a incasat 15 ani,frumos.ori cum scria n. costenco-,,buna ziua romanie si adio nici odata ,zece ani de puscarie pentr-o vorba inspirata,,.foarte de putine lucruri au nevoe comunistii ca sa condamne pe cineva,si cit n-ar face ei ,tot e putin pentru a fi condamnati.
LB
Din exces de toleranta s-a ajuns probabil la aceasta “brandizare” a KOM. La fel de lipsit de bun simt mi se pare si ridicarea insemnelor, abrevierilor, etc., de tip sovietic/kominist la nivel de slogan, precum imprimarea CCCP pe triouri si alte accesorii vestimentare. Asta se poate vedea destul de des si in occident. Dar probabil ca o condamnare universala a KOM si crimelor sale ar permite stigmatizarea simbolurilor KOM si eliminarea lor din peisajul public. Ma uitam complesita de sila la un occidental pe al carui tricou era afisat un CCCP alb imaculat si ma gandeam cat de putin trebuie sa stie bietul de el despre ceea ce comporta inscriptia respectiva.
vitalie sprinceana
daca discutia ar fi despre cifre, atunci aceastea s-ar cere revizuite…niste milioane ale comunismului se datoreaza unui razboi purtat contra nazistilor…formal, fascistii au declansat razboiul, ei au operat teroare in teritoriile ocupate si au comis si alte crime decat Holocaustul…polonezii stiu asta, bielorusii, o parte din ucraineni si rusi, mai putin moldovenii…
dar discutia nu este despre cifre, si, sper, nici despre persoane. ci despre principii. asa inteleg eu ca trebuie sa condamnam comunismul (la nivel de persoane un Nuremberg comunist nu mai e posibil, toti is morti, iar urmasii lor nu se fac vinovati in mod directde crimele lui Beria)… iar a condamna comunismul la nivel de principii e aproape imposibil in Moldova. pentru ca politicienii nu gandesc in principii, chit ca vorbesc doar despre principii si valori…
eu nu stiu daca persoana cu pusca de care vorbiti este un membru tipic al partidului comunist, ma gandesc insa ca-i exagerat sa atribuit comportamentului unui descreierat un caracter esential pentru o multime de oameni…nu cred ca Dodon ar putea pune mana pe psuca si zice sotiei ca moare comunist…nici Lupu, nici altii ca le (Tarlev e doar unul dintre transfugi)…
nici nu cred ca Dodon sau Tkaciuk sau orice alt comunist moldovean ar avea vreo treaba cu ideologia comunista…din comunism ei au retinut doar capacitatea de a uri nestins si…numele…
cum ziceam in alta parte: principiile comunismului nu se gasesc doar in cadrul pcrm, ele sunt si in randul celorlalte “adunari moldovenesti” – la Cibric care tuna si fulgera ca nu incape de evrei (dusmanii poporului), la Filat care interzice peste noapte o carte in virtutea avizului de doua parale al unui minister de paie, la Chirtoaca ce-si umple cu rude si pl-isti primaria, la Rosca care minte in instanta si bate oameni, la multi altii…
cred, de multe ori, ca focusarea excesiva a atentiei pe comunismul istoric ne sustrage de la “lucrarea” (folosesc o sintagma religioasa ce-mi place nespus) comunismului real in lume…e o diferenta fundamentala cred, si tre sa vedem impotriva cui luptam…
cu titlu de post-scriptum…eu cred ca-i gresita ideea ca puterea pcrm sta in prostia oamenilor…ea sta mai degraba in saracia lor, atat materiala cat si spirituala…e mult loc pentru un partid ce-si zice de stanga (din care intelege doar platirea pensiilor la timp) in cea mai saraca tara din Europa. unica modalitate de a-i scoate pe comunisti din Moldova e prosperarea, una echitabila, rapida si care sa fie sensibila….