Lucrăm împreună de aproape 30 de ani.
Până a veni la Editura Cartier a fost șoferul personal al directorului general de la Monolit, una dintre cele mai mari companii de construcție din Moldova Sovietică. Pe o Volgă cu perdeluțe negre în spate. Apoi, în anii 90 ai secolului trecut, cumpăra Dacii, pe când erau unicele regine ale drumurilor românești, din Moscova și le vindea în piața auto din Constanța pentru marinarii români.
La șuetele Cartier este constant polemistul numărul unu al lui Valentin Guțu, cel mai bun lingvist al Chișinăului. Sigur, discuțiile dintre Jean și Valentin sunt pe teme lingvistice. În cei 30 de ani Valentin cunoaște denumirile în româna ale tuturor pieselor unei Dacii 1300. Și s-a răzbunat pe Jean. A scris un Dicționar al greșelilor de limbă de aproape o mie de pagini, format mare.
Jean preferă Mercedesul. A început pe unul albastru, de o tonă jumătate, adus din Londra. Volanul a fost schimbat pe stânga într-un garaj din Valea Dicescu. Apoi a fost unul galben. Care a fost microbuz de poștă în Germania. Apoi, odată cu scăderea tirajelor, unul de o tonă, alb. Dar înalt. Acum e cu unul negru, de jumătate de tonă. Tirajele continuă să scadă.
A fost primul om de la Cartier care a avut telefon mobil. Un Philips mare și greu de un kilogram. Ca să avem conexiune dintre biroul cu telefon staționar și Jean.
Până în 2022, când am apelat la companii de transport, a făcut drumul Chișinău-București de peste 500 de ori. Aproape 500 de mii de kilometri. A făcut ocolul globului de 13 ori. Pe la ecuator. Toamnă, iarnă, primăvară, vară. De fiecare dată plecarea era la 4 dimineața. Cu export Cartier. Ca până în cinci seara să fie în București. Ca apoi să revină la Chișinău. Cu import carte de la Humanitas, Curtea Veche, Teora, Trei, Art, Arthur, Max Blecher…
A încărcat și descărcat cele 2.500 de titluri Cartier de la tipografie la depozit, apoi de la depozit la distribuitorii din Chișinău și distribuitorul din București. Dacă cele peste 10 milioane de cărți Cartier au în medie 300 de grame, atunci prin mâinile lui Jean au trecut o singură dată trei mii de tone de carte. Cifra trebui înmulțită cu doi, cel puțin. Dacă ne gândim doar la un singur încărcat-descărcat. Cu siguranță, este omul care știe foarte bine greutatea unei cărți. Noi am trecut de la tiparul pe ofset la cel pe hârtie volumetrică, care este mai ușoară, gândindu-ne la Jean.
Rog scriitorii care scriu romane voluminoase să se gândească că undeva, într-un oraș, este un Jean, care încarcă-descarcă cărțile lor.
Jean a avut nenorocul să lucreze la editura care a scos cele șapte volume ale lui Proust, cele trei volume de 2000 de pagini din Cumplite vremi de Vladimir Beșleagă, DEI-ul de 1400 de pagini, cele trei volume din Revolta lui Atlas de Ayn Rand, cele trei volume din Basarabia necunoscută de Iurie Colesnic.
Jean poate să țină o lecție oenologică despre un cupaj sau un sepaj bun de vin. Dacă e într-o deplasare la cea mai cunoscută gospodină din părțile Codrilor pentru documentarea Cărții vinului, care coace crăciunei, atunci poate să-i facă observație, pertinentă, că a deschis ușa vătrarului de opt ori în timpul coptului. Și strică pâinea. Poate învăța gospodinele și cum se face un aluat bun. Și cum se bate oul corect. Și cum se drege o zeamă.
Jean, hedonistul și omul cărții, a făcut azi 60 de ani.