Dedic aceste rânduri poetului Mihai Godea și compozitorului Ghenadie Ciobanu, domnului List și domnului Conachi
La 16 iunie în Parlamentul Republicii Moldova a fost înregistrat proiectul de lege cu privire la Fondul Culturii. Inițiatori sunt câțiva deputați liberal-democrați și liberali.
Nobilă intenție. Aproape dumnezeiască. După Ghenadie Ciobanu & Ko.
E un hoit de înger.
Cât timp oamenii de cultură vor căuta metode de a obține bani de la stat pentru oameni de cultură, atâta timp cultura va fi orfană, beteagă, chioară și obeză. Am rămas la mentalitatea sovietică, când partidul unicul și indivizibilul plătea oamenii de cultură pentru slujul propagandistic. Cu cât mai multe structuri vom crea pentru serviciul culturii, cu atât vor fi mai puțini bani pentru cultură. Statul se poate implica și este obligat să o facă atunci când e vorba de biblioteci, muzee, case de cultură. Dar statul nu are dreptul să se implice așa cum este prevăzut acum în Legea activității editoriale, o lege modificată de Stepaniuc și lăsată în vigoare până la modificările de la paștele cailor liberali, liberali-democrați, democrați, sorieni și europeni.
De unde vrea bani Fondul Culturii?
Din bugetul de stat, din subvenții și din impozite pe obiectele culturale.
Noi avem o industrie culturală ca în Veneția. Vindem imagini cu gondolele de pe Bâc pe Valea Rădiului, pe strada Nucarilor, pe bulevardul Grigore Vieru. Iar fiecare basarabean e un gondolier care trebuie impozitat pentru vâsla dreaptă. Fondul mai vrea impozit pe cartea importată. Și, am vaga impresie, că vor și un impozit de 5 la sută din prețul cărților autorilor din bunul public. Asta înseamnă că un Eminescu se va scumpu cu 5 la sută.
Voi veniți să susțineți cultura, impozitând cultura. În avans.
Mai vreți un impozit pe cultura erotică. Cine îmi va spune dintre voi, se cere imperios și impetuos o înjurătură culturală pentru adresare și pauză, Bukowski, Vakulovski, Miller trebuie vânduți cu 20 la sută mai scumpi ca Druță?! Nu-mi spuneți „da”. Deflorarea Nuței lui Druță în căruța cu fân sunt pagini erotice. Cartea nu se numește nici „Sexus”, nici „Plexus”, nici „Nexus”, nici „Băgău”, nici „Legături primejdioase”, nici „Dafnis și Cloe”. Are un titlu diafan: „Povara bunătății noastre.” E de o senzualitate care poate înlocui pilula magică Viagra (ați uitat s-o impozitați, apropos). Câți experți veți angaja ca să citească „Duduca Mămuca”, „157 de trepte spre iad”, „Arme grăitoare”? Vă spun autorii. Poate îi găsiți pe Google. Și-i impozitați. Fiți vigilenți, titlurile sunt amăgitoare. Criminalii sunt B.P.Hasdeu, Alexandru Vakulovski, Emilian Galaicu-Păun. Va trebui să angajați toți cititorii din Basarabia ca să caute pagini erotice în literatura existentă. Va trebui să faceți prunci ca să citească toate cărțile care apar. Va trebui să le cumpărați. Ca să le puteți impozita cu 20 la sută. Toate, toate. Sau va trebui să fundați (variantă recomandată de lingvistul Valentin Guțu, pe care n-o accept, dar aici o recomand cu drag) pe lângă Fondul Culturii și Comisariatul Cititului Erotic. Sau Camera Gondolierilor Basarabeni de pe lângă Fondul Culturii.
Mai am o întrebare. Cine va administra toate impozitele de la litera „a” până la „p”? Importați contabili ivorieni? Câte modificări vreți să faceți în Codul Fiscal?
Sunt nevoit să constat ca un bou. Toată cultura e în viagra. Ai viagră, ai cultură. N-ai viagră, n-ai cultură. Nu iubiți chiar atât de mult cultura. O sufocați. Pardon, o gâtuiți.
Se vede o gondolă-n zare. Mi-e incomensurabil scârbă, domnule Costache Conachi.
Igor
Inseamna ca “Nekrotitsnium” va deveni una din cele mai scumpe carti ever…
Gheorghe Erizanu
@Igor: Nu se impozitează fiecare pagină. E un 20 la sută. Și sper să epuizăm tirajul până va cânta noua simfonia a culturii moldovenești.
Vlad
Aveti perfecta dreptate, maestre. Numai in tara minunilor se pot intimpla ce e la noi
Gheorghe Erizanu
@Vlad: Se mai întâmplă și pe la alte curți. Mai este, mai este.
moldoveanul
noua simfonie a culturii moldoveneşti, deja cântă. păi de ce nu se abrogă “opera” lui stepaniuc şi să meargă aşa cum a mers până nu demult. poate e nevoie de o petiţie?
Gheorghe Erizanu
@moldoveanul: Au fost demersuri, avem editori deputați, avem avize. Nu mai avem timp.
proustik
am si eu o intrebare simpla: ce va face pretinsul fond al culturii? Un nou festival al muzicii noi, ce va avea loc în cinstea si cu participarea unicului compozitor de muzică nouă, adică de neascultat, a lui Ghenadie Ciobanu? N-a fost oare același Ghenadie Ciobanu un ministru cvaziinert și ultraineficient atunci cind a gestionat bugetul ministerului culturii? pe timpul sau acest minister adia a mortaciune. ca si acum, de altfel. si dnu Godea ce vrea? Editarea din banii fondului a operelor alese ale versurilor sale pășunist-parlamentare? tonul lui de tată plictisit al natiunii ce răzbate din orice alocuțiune dă anumite semne…
Gheorghe Erizanu
@proustic: Știam că am avut un tată al națiunii și al familiei, știam că a apărut un nou tată bonom și împăciuitorist al națiunii, știam că a apărut un salvator al națiunii… De tată plictisit nu știam. De compozitor știam. De muzica lui nu știam.
cartitorul
Și cine va umbla cu dreptul de semnatura la banca? Ștepsel-Godea sau Tarapunika-Ciobanu?
Daceva bun cu adevărat nu le dă prin cap guvernanților noștri? A rămas cineva dintre ei pe alături de treucă?
Gheorghe Erizanu
@cartitorul: Au mai rămas. Dar le mai dă în cap să desființeze Camera Națională a Cărții, care funcționează bine. Și s-o treacă la Biblioteca Națională. Care nu știm cum va funcționa. Și motivele sunt banale. Bârfe muierești la nivel înalt. De aia se tergiversează modificările la Legea activității editoriale. Și rămânem la tâmpeniile stataliste ale lui Stepaniuc.
alecu
Vreau si eu bani! să scriu o simfonie la răzătoare sau la linguri de lemn, sau locul e ocupat deacuma de marele Ghena?
Gheorghe Erizanu
@alecu: Poate dorești o orchestră cu lăute din frunze de bambus?
catalin codru
cu acest prilej poate impozitam si cartile proaste cu tot cu autorii acestor carti,o oarecare consolare pentru noi .
Gheorghe Erizanu
@catalin: Cu impozit progresiv. Ar fi o idee. Pot scumpi cărțile proaste în Librăriile Cartier. Tare mă tem că sunt tentat s-o fac.
moldoveanul
ştiu că problema ţinea doar de stepaniuc şi legea lui prostească, acum cine este “tata” editurilor în parlamentul nou sau deja vechi?
Gheorghe Erizanu
@moldoveanul: Tata culturii în actualul Parlament este de fapta mamă. E șefa Comisiei Cultură, mass-media: Corina Fusu. Și sunt doi deputați-editori: Iurie Colesnic și Oleg Bodrug.