Ianuarie m-a obligat să umblu prin albumele de fotografii. Pe când fotografiile se făceau cu aparate de fotografiat.

E standul Cartier. La un Gaudeamus. Pe când aveam în stoc Dicționar de simboluri literare de Ferber, Cuvintele limbii române de Mioara Avram, cele patru Ere ale lui Hobsbawm, Secolul intelectualilor…
Pe când Gheorghe Crăciun era viu, pe când Emil Brumaru era viu.
Gheorghe Crăciun era un autor vechi al Editurii Cartier. Publicase  deja Introducere în teoria literaturii (1997, 2004), Istoria didactică a literaturii române (1987, ediția a II-a a apărut în 2004 cu titlul Istoria literaturii române pentru profesori și elevi) și romanul Mecanica fluidului (2003). Eu citisem deja prima variantă a romanului Pupa russa. Gheorghe tot amâna apariția romanului. Și muncea ca un apucat, până la epuizare, la o altă editură. Apoi a venit o ofertă financiară de nerefuzat de la o altă mare editură. „Bătrâne, te rog să mă înțelegi.” L-am înțeles. Peste o habă de vreme, tot la un târg, m-a luat la o bere, departe de lumea editorilor, ca să-mi zică: „Bătrâne, ai avut dreptate.”
Emil Brumaru era un tânăr autor Cartier. În 2003 apăruse Opera poetică, 2 volume (colecția Poesis), urmată de o nouă ediție, în 2005, în trei volume. Alexandru Mușina îl scotea cu Opere alese, într-un volum broșat, la Aula. Cred că în aceeași colecția mai apăruse Florin Iaru și Alexandru Mușina. Sandu mi-a zis să-l scot și în Poesis. „Brumaru e un poet mare. Merită să fie alături de toți ceilalți din colecția ta.” (În Poesis intraseră cam toți canonicii clasici, interbelici, Stănescu, Labiș, Cezar Ivănescu, Dinescu…).
După 90 Brumaru apăruse cu un singur volum în vreo 15 ani. Publica poeme în presă. Cred că în Play cu boi ai lui Dinescu și în Convorbiri literare sau altă revistă literară din Iași.
Emil Brumaru avea să apară în 2017, în Cartier de colecție, cartea nr. 12. Cu poeme alese și o declarație de dragoste pentru „poezia celui mai corporal dintre marii noștri melancolici” de Radu Vancu. Cu imagini de Roman Rybaleov.
A lăsat un proiect de care s-a apucat entuziasmat ca un copil, apoi, tot ca un copil neputincios, s-a înglodat. Și nu putea ieși. „Nu pot. Totul îmi place. Fiecare vers. Cum să-l las pe dinafară? În capul meu vuiește Eminescu de la prima cafea până la ultimul mail.”
Era un Eminescu pentru Cartier de colecție. Cu poeme alese de Emil Brumaru.