Blog

Avem douăzeci și trei de ani. Am  tipărit o mie șapte sute optzeci și opt de titluri într-un tiraj total de opt milioane opt sute optzeci și două de mii șase sute douăzeci și cinci de exemplare.
Pe 6 martie, marți, la aniversare, puteți să vă bucurați alături de noi în Librăriile Cartier. Voi, cu reduceri de 50 la sută la carte bună. Până la miezul nopții. Noi, cu cititorii frumoși și buni. E Noaptea Cărților Deschise. Va fi și dichis, și Premiul Om de Cuvânt. Au fost nominalizați: Dumitru Crudu, scriitor; Alexandru Corduneanu, poet; Mariana Jitari, profesoară; Mircea V.Ciobanu, scriitor; Vasile Botnaru, jurnalist.
Oricum, oriunde primăvara vine.

„Lumea lui Zaharia”, Editura Cartier, 2017

Anul două mii șaptesprezece este anul Lumii lui Zaharia, un album din fotografiile lui Zaharia Cușnir, descoperite după moartea fotografului amator într-un pod părăsit dintr-o casă părăsită dintr-un sat părăsit de pe malul Răutului și ale altor 108 titluri, dintre care 18 digitale. Cu un tiraj total de 207 939 exemplare. Este anul scriitorilor români care au scris pentru copii, colecția Codobelc: Radu Vancu, Victoria Pătrașcu, Lavinia Braniște, Dan Coman, Alina Purcaru. Este anul lui Claudiu Komartin cu antologia Maeștrii unei arte muribunde, este anul lui Serhii Jadan cu Jazz în Donbas. Premiul Librăriilor Cartier Om de Cuvânt 2017: Eugen Lungu, critic literar. Este anul când am reluat în mai Zilele Literaturii Române: cu Florin Lăzărescu, cu Tatiana Țîbuleac, cu Lucia Țurcanu, cu Eli Bădică, cu Dan Coman, cu Iulian Fruntașu, cu Alina Purcaru, cu Radu Vancu, cu Maria Șleahtițchi, cu Alexandru Matei, cu Vasile Ernu, cu Paula Erizanu, cu Em.Galaicu-Păun, cu Nina Corcinschi, cu Mircea V.Ciobanu, cu Alexandru Cosmescu, cu Vitalie Ciobanu și cu cei care vin.
Anul două mii șaisprezece este anul celor zece cărți de poezie, numerotate, ilustrate, elegante din Cartier de colecție. Volumul Cantosuri domestice de Radu Vancu a intrat în topul celor mai frumoase cărți românești ale anului 2016. E anul Tatianei Țîbuleac, care a părăsit literatura parfumată și ogoarele facebookului cu neașteptatul și excelentul roman Vara în care mama a avut ochii verzi. În 2016 Editura Cartier a scos 105 titluri, dintre care 9 cărți digitale. Cu un tiraj total de 150 582 exemplare. Premiul Librăriilor Cartier Om de Cuvânt 2016: Dorin Recean, om de afaceri.
Anul două mii cincisprezece este anul colecției Codobelc. Volumul Balada celor cinci motănași de Ion Druță cu desene de Mihaela Paraschivu a intrat în topul celor mai frumoase cărți românești ale lui 2015. Îngerii mării de Stela Popa cu desene de Stela Popa-Damaschin este prima carte de Crăciun a Cartierului. Este anul Grigore Vieru, care alături de Ion Druță, Aureliu Busuioc, Vladimir Beșleagă și Vasile Vasilache, aproape încheie cununa clasicilor basarabeni de la Cartier. Portret de grup și Portret de grup. După 20 de ani de Eugen Lungu bifează definitiv o generație, care, altfel, ar fi fost uitată pe ruinele fostului imperiu. Este anul lui Iurie Colesnic cu Chișinăul nostru necunoscut. A fost un an cu 88 de titluri (inclusiv, 17 ebookuri). Organizatorii târgului de carte Gaudeamus (București) acordă editurii Cartier pentru a doua oară Premiul de Excelență. Premiul Librăriilor Cartier Om de Cuvânt 2015 îi revine criticului literar Lucia Țurcanu.
Anul două mii paisprezece este unul german. Apar volumele Basarabia. Coloniștii germani de la Marea Neagră de Ute Schmidt, biografia lui Carol Schmidt, primar al Chișinăului în 1877 – 1903,  de Olga Garusov, Primarul Carol Schimdt și opera de modernizare a orașului Chișinău de Ion și Tatiana Varta, romanul Clavir în ceață de Eginald Schlattner în traducerea lui Catrinel Pleșu. Editura Cartier publică, pentru prima dată în română, primele două volume din trilogia Revolta lui Atlas de Ayn Rand, cea mai importantă și cea mai citită carte (după Biblie) din america postbelică. Valentin Guțu scoate cel mai voluminos Dicționar al greșelilor de limbă. Dumitru Crudu se clasicizează prin antologia Falsul Dimitrie, alături de alte 80 de titluri, dintre care 13 sunt digitale. Premiul Librăriilor Cartier Om de Cuvânt 2014 îi revine scriitorului Maria Șleahtițchi.
În anul două mii treisprezece Editura Cartier a continuat seria magnificilor literaturii române din Basarabia cu publicarea romanelor Zbor frânt și Viața și moartea nefericitului Filimon de Vladimir Beșleagă, Povestea cu cocoșul roșu de Vasile Vasilache, Frunze de dor de Ion Druță și Pactizând cu diavolul de Aureliu Busuioc. A inițiat colecția Cartier antropologic, coordonată de Vintilă Mihăilescu, publicând Povestea maidanezului Leuțu de Vintilă Mihăilescu și O poveste a Scufiței Roșii de Daniel Gicu. În colecția Biblioteca deschisă a apărut romanul 1979 de Christian Kracht. În colecția Rotonda apare volumul de debut al lui Alexandru Cosmescu Un spațiu blând…, cea mai repede vândută carte de poezie (450 de exemplare în două săptămâni). A fost instituit premiul Librăriilor Cartier Om de Cuvânt. Primul laureat a fost Vladimir Beșleagă. La 1 iunie este închisă Librăria 9. Ulterior, imobilul privat de pe strada Pușkin nr. 9, devine birou pentru o agenție de turism, mai târziu, revine unui magazin de haine sportive. (Treningurile sunt noul port național la moldoveni).
În anul două mii doisprezece Editura Cartier a inițiat seria de autor Aureliu Busuioc, publicând și ultimul roman al scriitorului Și a fost noapte… A publicat Aromânii de Nicolas Trifon în Cartier istoric, Eșarfe în cer de Dumitru Crudu și alte 57 de titluri în diverse colecții, dintre care 13 cărți sunt în format digital. A fost distinsă cu premiul pentru cea mai frumoasă carte, acordat de secția germană UNESCO și Târgul de Carte de la Frankfurt, pentru Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o de Maria-Paula Erizanu. Organizatorii târgului de carte Gaudeamus (București) acordă editurii Cartier Premiul de Excelență la cea de-a XIX-ea ediție.
În anul două mii unsprezece Editura Cartier a tipărit Capcanele identității de Tamara Cărăuș, Sankea de Zahar Prilepin, prima traducere românească din Kebra Nagast și alte cincizeci și opt de titluri. La 17 octombrie pe iBookStore apare în vânzare primul eBook Cartier: Sex & Perestroika de Constantin Cheianu. La 31 decembrie este închisă Casa Cărții. În fosta Casa Cărții, într-un imobil municipal, doi ani mai târziu, s-a deschis o biserică.
În anul două mii zece Editura Cartier a tipărit Nekrotitanium de Planeta Moldova și alte nouăzeci și trei de titluri.
În anul două mii nouă Editura Cartier a inițiat proiectele Serile Poetice Cartier și Lecturile publice Proza 9. A tipărit Cine suntem noi? (Cronici de la Est de Vest) de Dan Dungaciu, Un anotimp în Berceni de Claudiu Komartin în colecția Rotonda, Jurnal de doliu de Roland Barthes în colecția Biblioteca deschisă și alte nouăzeci și opt de titluri.
În anul două mii opt Editura Cartier a tipărit integral Jurnalul lui Andre Gide în patru volume, Evul Mediu pe înțelesul copiilor de Jacques Le Goff în colecția Verde și alte o sută optsprezece titluri. La optsprezece septembrie a fost deschisă Librăria din Centru. La șaisprezece decembrie a fost deschisă Librăria 9.
În anul două mii șapte Editura Cartier a tipărit Enciclopedia P.Guitz (Pentru cei care umblă deocamdată sub masă) de Lică Sainciuc în colecția Codobelc și alte optzeci și nouă de titluri. A fost lansat site-ul www.cartier.md.
În anul două mii șase Editura Cartier a tipărit Eseuri critice de Roland Barthes în traducerea Iolandei Vasiliu în seria de autor Roland Barthes din colecția Biblioteca deschisă și alte șaptezeci și opt de titluri. La unu martie a fost deschisă Librăria Vărul Shakespeare.
În anul două mii cinci Editura Cartier a tipărit Politică și geopolitică de Oleg Serebrian și alte optzeci și două de titluri.
În anul două mii patru Editura Cartier a tipărit Opera poetică în două volume de Emil Brumaru în colecția Poesis, romanul Moscova-Petușki de Venedikt Erofeev în traducerea lui Emil Iordache în colecția Cartier clasic, DEI Junior și alte șaizeci și trei de titluri.
În anul două mii trei Editura Cartier a tipărit Tenis cu moldoveni de Tony Hawks, romanul Mecanica fluidului de Gheorghe Crăciun și alte o sută două titluri.
În anul două mii doi Editura Cartier a tipărit O istorie a diavolului de Robert Muchembled și alte optzeci și șapte de titluri.
În anul două mii unu Editura Cartier a tipărit Cuvintele limbii române între corect și incorect de Mioara Avram, Tortura pe înțelesul tuturor de Florin Constantin Pavlovici și alte șaizeci și șase de titluri.
În anul două mii Editura Cartier a tipărit Sabatul sau Noaptea vrăjitoarelor politicii moldovenești de Andrei Țurcanu, Poezia generației 80 de Nicolae Leahu și alte șaptezeci și patru de titluri.
În anul o mie nouă sute nouăzeci și nouă Editura Cartier a tipărit Dicționarul Enciclopedic Ilustrat (DEI) într-un tiraj de unsprezece mii două sute exemplare și alte cincizeci și opt de titluri.
În anul o mie nouă sute nouăzeci și opt Editura Cartier a tipărit romanul Altina (Grădina scufundată) de Paul Goma, debutul Mariei Șleahtițchi O săptămână de poeme nescrise, O istorie a Basarabiei în documente și cifre (1812 – 1940) de Dinu Poștarencu și alte șaizeci și unu de titluri. La șaptesprezece decembrie a fost deschisă Librăria din Hol.
În anul o mie nouă sute nouăzeci și șapte Editura Cartier a tipărit Constantin Stere: singur împotriva tuturor într-o ediție de Alina Ciobanu, Eseu asupra poeziei moderne de Alexandru Mușina, Introducere în teoria literaturii de Gheorghe Crăciun și alte șaizeci și nouă de titluri într-un tiraj total de un milion cincisprezece mii șase sute exemplare. La treizeci martie a fost fondată Societatea Comercială Codex 2000, unicul distribuitor de carte al Editurii Cartier în România. La unu iunie a fost inaugurată Casa Cărții, prima librărie Cartier.
În anul o mie nouă sute nouăzeci și șase Editura Cartier a tipărit romanul Gesturi (Trilogia nimicului) de Em.Galaicu-Păun, Cartea rece de Irina Nechit (poeme), cartea de debut Beata în marsupiu de Iulian Fruntașu și alte cincizeci și cinci de titluri în colecțiile Rotonda, Prima mea bibliotecă, Cartier istoric.
În anul o mie nouă sute nouăzeci și cinci Editura Cartier a tipărit primele două cărți: Frumoasa lumii de Mihai Eminescu (carte pentru copii) și Lunaticul nopții scitice de Nicolae Popa în colecția de literatură română contemporană Rotonda (Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România și Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova).
 
 
Salvează
Salvează
Salvează
Salvează
Salvează
Salvează
Salvează

Comentarii(3)

    • catalin codru

    • 7 ani în urmă

    aproape 3 carti pe cap de locuitor md. care sunt cele 3-5 titluri la care tineti cel mai mult? stiu ca nu veti raspunde))… felicitari cu frumoasa varsta!

    1. @catalin codru: 1. DEI (Dicționar Enciclopedic Ilustrat): a fost primul Enciclopedic deideologizat și o cultura română fără frontiere politice. 2. Opera poetică (2 volume) de Emil Brumaru: am reușit să-l scoatem din conul de umbră de la începutul anilor 2000. Că e un mare poet a demonstrat singur. 3. Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac: putem face literatură română de export.

    • catalin codru

    • 7 ani în urmă

    frumos topul!

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt