DORU CIOCANU s-a născut pe Terra aproximativ în anul 13 799 001 968 de la Big Bang. Istoriografia Universului nu poate determina cu exactitate anul, însă data este cu siguranță cea de 30 mai. Părinții lui sunt participanți activi la acest eveniment, îndeosebi mama sa. Autorul cărții de față a avut o copilărie în general fericită, alături de părinți, bunici și, ulterior, soră-sa mai mică și frumușică, Aura. Despre această copilărie în stadiul său fraged citiți în Amintiri de pe Planeta M..
Școala lui D.C. a decurs tot într-o veselie, materiile fixe reușindu-i cu dificultate sau deloc, iar cele umanistice, un pic mai ușor. Anii de școală vor fi descriși ulterior în Amintiri de pe planeta M. 2.
Armata la ruși i-a mai temperat pofta de viață – în doi ani Doru a citit două cărți și a tras un milion de gloanțe. Revenit în patrie (RSSM), Doru Ciocanu s-a încadrat activ în mișcarea de renaștere națională, dar deoarece nu a colaborat cu KGB, nu a avansat în cariera politică, de care îi este greață până în ziua de azi. A studiat la Facultatea de Jurnalism a USM materii inutile (Istoria partidului, Istoria presei de partid etc.), și niciuna care să-l învețe să scrie. Până a emigra în Canada, a colaborat cu mass-media, îndeosebi cu revista Săptămîna și Radio Moldova.
Prima sa carte, Dicționar Auafed (Editura Cartier, 1997), a fost un eșec total, deși rudele și prietenii săi zic că nu. Cea de-a doua carte, Dicționar Auafed 2 (2015, Editura Urma Ta), lansată peste aproape douăzeci de ani de la prima, a rămas și ea oarecum neobservată de publicul larg, deși calitatea operei a crescut considerabil. Cea de-a treia carte, Dicționar Auafed 3 (2016, Editura Cartier), a propulsat genul de proză scurtă de anticipație la înălțimi celeste, deși publicul basarabean a continuat să rămână nereceptiv la asemenea valori universale incontestabile. Cea de-a patra carte, Amintiri de pe Planeta M., Editura Cartier, 2018, independent de Doru Ciocanu, a fost numită de către Lavinia Braniște „cea mai bună carte a Târgului de Carte Gaudeamus 2018”.
Dicționar Auafed 4 este cea de a cincea carte.
Doru Ciocanu a fost tradusă în peste 400 000 de limbi ale Căii-Lactee.