Am greșit. Am făcut donații de carte. În 2007. În 2008. În 2009. În 2010. M-am grăbit și am făcut o donație de carte și în ianuarie 2011. Cărțile s-au dus în școli, biblioteci sau celor mai triști ca noi, ca să utilizez o sintagmă a presei. Prin ONG-uri. Prin ministere. Prin școli. Cu scrisori. Cu facturi. Cu raport la fisc. Conform legislației în vigoare. În limita celor zece la sută din beneficiu.
Am avut un control fiscal anunțat în 4 septembrie trecut. Pentru octombrie trecut. Efectuat imediat după 28 noiembrie trecut. Cu act întocmit după repartizare „principiilor și valorilor” în parlamentul din Chișinău. Cu act neaprobat la sfârșitul lui ianuarie curent. Cu un control repetat la începutul lui februarie curent.
N-am vrut să vă plictisesc cu el. Era o chestie de rutină. Până în punctul D. „D” e de la donație. Cărțile pe care le-am dăruit trebuie să fie impozitate cu 15 la sută. Pentru 2007. Cărțile devin active capitale. (Activele capitale (gen clădiri) se impozitează cu 15 la sută chiar și atunci când e vorba de donații. Conform legislației moldovenești).
Sunt un nesimțit. Nu am punctul G. Regret. N-am scos „Băgău”. Și nu pot spune: „Sunt o doamnă, ce pula mea”. Când autoarea, Ioana Bradea, debuta la EST în 2004, eu mai plăteam fiscului moldovenesc o amendă pentru donația făcută în 2001.
Sunt un bou. Exact (poate exagerez: nu sunt chiar atât de frumușel) ca cel din „Povestea cu cocoșul roșu” a lui Vasile Vasilache. Nu poți să fii atât de nesimțit și să dăruiești în continuare, știind că fiscul moldovenesc pune cartea la active capitale și nu face deosebire dintre o editură și o tipografie.
Vă rog, înainte de a vă adresa cu scrisori de donație, citiți aceste rânduri. Citiți „Povestea cu cocoșul roșu” și încheiați cu „Băgău”. Fără mine.
„Sunt un bou, ce…”