Blog


Cultura e fără acoperiș. Și este exact ca actualul cinematograf Gaudeamus. Proprietarii au sistat lucrările de demolare. Societatea civilă e mulțumită la iarbă verde și like-ută pe facebook. Proprietarii vor merge în instanță. Vor obține câștig de cauză. Și vor construi cele două imobile. Până atunci, pe osemintele primarului Schmidt și ale arhitectului Bernardazzi, vor sta patru pereți și un banner, numit cultură.
Cultura poate fi bun comun atunci când:

  • părinții le citesc/spun seară de seară povești/texte de calitate propriilor odrasle și aruncă la gunoi, dacă cumva au intrat în casă cărți cu texte & desene îndoielnice;
  • părinții vor cumpăra alte cărți pentru copiii lor decât cărțile copilăriei lor, care erau alese atunci de părinții lor;
  • educatoarele recomandă cărți bune copiilor și părinților și nu-i obligă să cumpere cele 10 cărți multiplicate pentru bani de șefi din educație;
  • școlile și bibliotecile creează cercuri de lectură pentru a-i ghida pe elevi în lumea imensă a cărților bune și nu creează pe mică pe ceas cenacluri literare, care produc industrial grafomani;
  • Morcoveață va fi recomandat ca lectură de vară pentru clasele primare și nu pentru ultima clasă de gimnaziu;
  • bibliotecile procură constant, cel puțin o dată pe an, carte valoroasă pentru rafturile lor (avem biblioteci care nu procură nicio carte de ani buni, biblioteci care procură aceleași cărți patru ani la rând, biblioteci care s-au transformat în săli de internet, în cercuri de croșetat și brodat în cruciulițe, biblioteci care procură cărți pentru copii scrise de killeri literari și ilustrate de nevăzători, cu șefi de achiziții care nu cunosc româna, biblioteci care repară acoperișul toamnă de toamnă, biblioteci care procură mobilier an de an.);
  • facultatea de jurnalism va avea în orarul de studii obiectele „literatura română” și „literatura universală”, cu examen obligatoriu la semestru;
  • media va avea constant rubrica de cultură de trei ori mai mică decât rubrica de matrimoniale;
  • media publică va avea în buletinele de știri cultură la alt nivel decât cea de la culesul căpșunelor cu paftale aurite și îngeri cu aripi la țâțe;
  • puținii ziariști care mai scriu recenzii de carte, film vor depune un efort mare, ca să nu scrie doar despre minunatele cărți ale soțului/soției & găștii de la barul USM;
  • platzforma.md va scrie nu doar despre genialele cărți de stânga sau Literatura și arta despre marii pășuniști & dumnezei uitați în secolul XXI;
  • premiile Uniunii Scriitorilor se vor da pe merite și nu pentru a obloji orgoliile autorilor unor cărți care n-au trecut nici măcar proba unui stat pe raft într-o librărie;
  • premiile politice, numite Naționale, decât să le dați profitorilor, plagiatorilor, morozovilor, mai bine nu le dați (oricum, ele au fost reinventate de Voronin pentru doi sau trei oameni. Lista a fost epuizată atunci)…

Și lista poate continua. Deoarece cultura depinde de fiecare dintre noi. Ce facem și cum facem. De la pruncul care ascultă povești până la scriitorul senior care își scrie onest amintirile.
Fără onestitate, fără meritocrație, fără perseverență cotidiană și deloc spectaculoasă, cultura nu poate fi un bun comun. Toți suntem hoți. Unii au furat acțiunile statului, alții au furat imobile & terenuri ale statului, alții au furat din demnitatea unuia pentru a-i preamări pe cei mărunții, alții au furat răpind din timpul nostru, alții au furat din orele profesorului de literatură.
Eu am furat de pe platzforma.md fotografia din capul textului.
Cultura noastră este exact ca cinematograful Gaudeamus de acum. Fără acoperiș. Cu banner. Pe oseminte. Înconjurați de un gard temporar. Visând la Arena Chișinău.
 
Salvează
Salvează
Salvează

Comentarii(13)

    • catalin codru

    • 7 ani în urmă

    despre killerii literari si gasca de la bar s-ar cere o continuare)))

    1. @catalin codru: Lăsați. Știți mai multe ca mine.

    • Marius

    • 7 ani în urmă

    Din pacate am cont doar pe linkedin si nu pot raspandi textuld e mai sus. Multumesc. Atit de trist e ce se intimpla.

    1. @Marius: Gestul contează.

  1. mersi pentru indicatii despre ce sa scriem.
    si despre comparatia cu Literatura si Alta…foarte onesta si situatii similare: ei, cu imobil si fonduri, noi, doi oameni la un calculator care citim si scriem din timpul nostru liber.
    si da, scriem mai mult despre carti de stinga, doar noi.
    pentru ca despre celelalte scrie toata lumea.
    sorry ca am furat din timpul pretios.

    1. @Vitalie: Am mers pe vârfuri. Sorry, sunteți acolo. Asta-i de bine.

  2. in alta ordine de idei, aveti bani, spatii, carti, oameni, puteti sa va faceti o revista literara in care sa scrieti despre genialele carti de orice orientare.
    apropo, faceti o cautare a termenului ”genial” pe platzforma. acesta apare in citeva contexte:
    – cu referire la o reteta de prajituri
    – ironic, cu referire la alde Literatura si arta, din RO
    – cu referire la Salamov (care poate fi cu greu catalogat de stinga)
    – cu referire la Pușkin (sorry, asta e situația)
    – și cu referire la Shor și furtul miliardului (tot ”de stinga”, nu)…
    dar, ma rog, inteleg si eu figurile…literare

    1. @Vitalie: A fi de stânga nu e deloc un lucru urât. A fi intelectual de stânga în RM chiar e important. Nu e rău să fii genial alături de Șalamov, Literatura și arta, Pușkin, Șor și o prăjitură.
      Vitalie, nu vreau să fac revistă literară. Avem câte vrei. Vreau decență și cronici de carte/filme/teatru în media generalistă. E altceva.

    • Marius

    • 7 ani în urmă

    Vitalie,
    Totusi ceea ce spuneai in manifest la crearea platzforma.md, e un pic altceva decit ceea ce a iesit, dincolo de efortul ce il depui, pe gratis banuiesc.

    1. Marius, ati incercat sa publicati ceva vreodata pe platzforma si grupul de ”marxisti” v-a refuzat?
      Evident, nu.
      Platzforma ramine ce si-a propus initial: un spatiu de discutie. Am publicat diversi autori: V. Paslariuc, Mircea V. Ciobanu, V. Vovc, care doar de stinga nu-s.
      principiul nostru a fost – daca articolul e bine argumentat il publicam si pe urma ne exprimam dezarcodul, daca este, in comentarii. ca sa discutam.
      o parte de ”dreapta” insa, obisnuita doar sa fie laudata, a abandonat rapid discutiile…ca era mai usor sa se invirta in medii in care toata lumea e de acord.
      iar platzforma…gazduieste opinii si comentarii…si incearca sa ramina treaza 🙂

    • iuliu Ibanescu

    • 5 ani în urmă

    1. Sperăm că virgulă cartea copilariei părinţilor nu-i Biblia;
    2. Dacă-s tipărite din bani publici, educatoarele vor recomanda achiziţionarea a 50 de exemplare;
    3. “Cenaclul” încă-i comestibil. Să vedeţi câtă cultură produc Fundaţiile culturale. Din bani publici, evident;
    4. Măcar aia din gimnaziu să fi auzit de cartea domnului Vulpe-francezul;
    5. Ce înseamnă “carte valoroasă”. Că am vazut carţi achiziţionate la nişte preţuri….de mă lua ameţeala….
    6. USM înseamnă Uniunea Scrijelitorilor din Moldova?
    7. Puneţi-l pe Manolescu preşedinte şi o să vedeţi ce premii se vor acorda. Pe merit, evident.

    1. @iuliu ibanescu: De acord. Cu toate cele 7 puncte.

        • iuliu Ibanescu

        • 5 ani în urmă

        Si ar mai fi

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt