Este o carte bună, spune coperta.

Este o carte proastă, spune tot coperta.

De obicei, se lucrează foarte ușor cu marii scriitori. Ei știu stilistica editurii, colecțiile unei edituri, tipografica colecțiilor.

Cu ceilalți se muncește anevoios și greu. Unii vor un „albastru fermecător”. Alții vor aldine la propriul nume. Alții vor pătrățele. Sunt amatori de linii, broscuțe, emoticoane, umbre, cactuși, steluțe, pești.

Coperta are un spațiu determinat. Matematic. 135 x 195 mm. Pe care trebuie să pui numele autorului, titlul cărții, denumirea colecției, traducătorul, dacă e cazul. Și grafica.

Un coleg, director de editură, îi cere graficianului pentru fiecare titlu cinci variante de coperți. Pentru demonstrarea puterii. Șeful decide. Graficianul îi face cinci variante. Oricum, n-a înțeles nici azi după care criterii le alege directorul lui.

O copertă bună poate fi făcută doar de un om liber. Care poate explica logic și cu bun-simț de ce anume acolo a pus punctul și nu în altă parte. Ea poate să placă. Poate să nu placă. Unele coperți sunt mai reușite. Altele sunt mai puțin reușite. Nu produci capodopere pe bandă rulantă. Dar toate coperțile respectă un nivel profesionist. Dacă îi dai libertate graficianului.