Blog

A murit la tinerețea îmbătrânirii. Parcă așa spunea chiar el. Despre 65 de ani.
Noi suntem boierii comentariului politic. Spunem când vrem. Tăcem când trebuie.
Constantin Tănase a fost un proletar al politicului. Era obligat prin comentariul aproape cotidian din ultimii 20 de ani să aibă opinie. Damnat la opinie, și-a irosit prieteni, și-a adunat dușmani.
A mers peste interesul politic atunci când a fost vorba de limba română. Cu regret, și în 2014, în Chișinău, pentru  limba română se mai luptă. „Științific vorbind sunt un bou” rămâne pamfletul de crestomație.
Maică-mea îmi vorbea despre un Tănase tânăr, care, prin anii 70, verifica lucrările de examen la limba română. Compunerile erau inițial verificate de profesorii din școală. Profesorii, pentru a ascunde unele scăpări ale propriilor elevi, corectau dintre erori cu altă mină decât cea roșie. Apoi compunerile ajungeau la raion. La Anenii-Noi Constantin Tănase verifica cu lupa culoarea minei și rotunjimea literei. Era mare necaz pentru profesorul care făcea litera mai frumoasă decât elevul.
Nota la română trebuia s-o ia elevul. Pe cea reală.
A fost cu 40 de ani în urmă până la introducerea camerelor video la Bac.

Comentarii(2)

  1. Eh, dacă şi unele conturi ar fi la fel de vizibile precum literele corectate …
    Mai ales că nici nu-i nevoie de vreo lupă.

    1. @Lucian Postu: Conturile sunt o chestie privată. Pe mine nu mă interesează conturile altora.

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt