Cei mai frumoși ani de școală i-am avut la Pererita. Peste Prut erau Miorcanii lui Ion Pillat. În perioada sovietică scriitorii aveau întâlniri prin satele Moldovei. Dar Pererita era prea departe de Chișinău, ca scriitorii să dea și pe la noi. Nici Grigore Vieru, născut în Pererita, n-a avut nicio întâlnire cu elevii din sat. Cel puțin, cât am fost eu elev. L-am văzut în sat, la casa mătușii Dochița, mama poetului, când punea ardezie peste șindrilă. L-am văzut și ascultat pe Grigore Vieru, la Chișinău, unde am participat la o întâlnire a „tinerelor talente” la redacția Tânărului leninist. Apoi l-am văzut în Pererita la înmormântarea mătușii Dochița.
În cadrul campaniei „Cartea deschisă” (întâlniri ale scriitorilor români cu elevii din cluburile de lectură din RM, proiect al președintelui Maia Sandu) am acceptat cel mai îndepărtat sat. Care a fost un pic mai la nord de Bălți.
Am văzut bibliotecile școlare din două sate.
Dacă scoți fondul de carte cu chirilică, atunci în bibliotecile noastre școlare rămân doi metri de carte românească din donația de un milion de euro, adusă de ministrul Efrim de la București, prin anii 2012. Sunt cărțile din colecția Adevărul (acel proiect „Carte plus ziar”, care a ucis și presa scrisă, și librăriile, iar donația de un milion a ucis și editurile din RM). Cu senzația că nimeni nu a deschis coperțile lor verzi.
Mai avem un metru de carte din colecția „Biblioteca școlarului” a Editurii Litera. În anii 2000 Ambasada României la Chișinău cumpăra de la Litera cărți pentru bibliotecile școlare. Cărțile Litera sunt răscitite. Abia de se țin copăcel pe rafturile bibliotecilor.
Mai avem o jumătate de metru de carte românească. Ele sunt ale Editurii Prut Internațional. Din anii 2005. Când președintele parlamentului de atunci, Marian Lupu, aducea donație de carte în școlile din RM.
Pentru adevăr, trebuie să recunosc, că mai erau câteva cărți ale scriitorilor din Bălți și Fălești. Și cărțile lui Nicolae Dabija, Aurelian Silvestru, Iulian Filip și Ianoș Țurcanu.
Acestea sunt cărțile cu care cresc copiii din școlile noastre. Sunt uimit că ei mai citesc. Nu există nicio completare sistematică a fondului de carte din aceste biblioteci. De peste 30 de ani.
Copiii nu au tractoare Lamborghini ca să blocheze șoselele naționale pentru a cere subvenție pentru fondul de carte al bibliotecilor. 30 de milioane de lei e suma necesară anual pentru achiziție de carte în bibliotecile din RM. 900 de milioane e restanța autorităților pentru biblioteci în cei 30 de ani de independență.
Subvenția anuală a Guvernului RM pentru fermieri e de aproape 2 miliarde de lei.
Primăria Chișinău urmează să achiziționeze de aproape 700 de mii de lei carte pentru fondul bibliotecilor municipale. Suma e pentru doi ani.
În 2022 Chișinăul a cheltuit aproape 2,5 miliarde de lei pentru reparația străzilor din oraș (nu am găsit costul trotuarului de pe strada Pușkin).
Înțeleg. O stradă reparată poate fi arătată imediat ca o realizare și descoperită peste o sută de ani ca și caldarâmul lui Pronin din fața Muzeului Național de Artă. Dar Chișinăul va rămâne și este frumos prin operele din Muzeul Național de Artă. Prețul actual al caldarâmului lui Pronin este al naibii de mic față de suma pe care a pus-o în buzunar atunci băiatul șmecher. Iar lucrările din fondul Muzeului Național de Artă au acum un preț mult mai mare decât prețul lor de achiziție pe vremuri. Mica investiție în biblioteci și în viitorul copiilor noștri va fi cu mult mai mare decât subvențiile curente în Lamborghini, Belarusi, caldarâm.
Cifrele utilizate sunt doar pentru a demonstra oficialităților noastre că nu e nevoie de mulți bani pentru carte. Sigur. E nevoie de investiții în drumuri, tractoare și pesticide. Dar scuza cu „nu avem bani” nu e o scuză. E lipsă de bun-simț. Nu avem nicio bibliotecă, poate cu excepția Bibliotecii Naționale, care are intrări sistematice prin depozitul legal.
Bibliotecile noastre sunt ca pământul lăsat pârloagă, cu gard dat cu var (au fost reparații în pereți, acoperișuri, ferestre), timp de 30 de ani.
Ce viitor frumos ar avea Republica Moldova dacă dintre cei 30 de mii de copii ai unui an vom putea recupera 5 mii pentru carte.