Casele sunt ca oamenii. Pentru unele case trebuie să lupți. Ca să rămână în istoria colectivă. Altele le lași în grija rudelor. Și în uitarea istoriei colective.
Bucureștii, pe când era capitala lui Cuza, străinii care îl vizitau vorbeau despre românul, care „dorește mai mult să pară decât să fie”.  Iar Andrei Pippidi, făcând trimitere la cartea francezului le Cler, apărută și în română în 2010 după 144 de ani de la ediția franceză, constată „colecția de anecdote pe care le povestește pentru a exemplifica viața intimă a înaltei societăți e penibilă de citit astăzi, fiindcă ele au fost cu siguranță autentice.”
De la mărturiile călătorilor despre Bucureștii din secolul XIX Pippidi, care știe mult mai multe decât spune, ajunge la istoria caselor scriitorilor, artiștilor și soarta lor din secolul XX. Și buldozerele din capitala României din perioada ceaușistă. Casa lui Iorga, aflată în lista imobilelor care trebuiau demolate, e un caz elocvent. Andrei Pippidi a făcut demersuri pentru a salva casa celebrului istoric. Și parcă s-au încununat cu succes. Până în momentul când Nicolae Ceaușescu era într-o inspecție.
–          A cu-i e această magherniță?
–          E a lui Nicolae Iorga.
–          Dați-i niște bani și demolați-o.
În istoria lumii au fost și „oameni drepți”, termen utilizat de autor. În timpul primului război mondial germanii s-au apropiat de Reims. Erau în fața catedralei, capodoperă de arhitectură, unde au avut loc încoronările regilor Franței în decurs de 600 de ani. Din turnurile catedralei se trăgea asupra soldaților germani. Un colonel l-a chemat pe locotenentul von Ranke și i-a ordonat să îndrepte tirul tunurilor spre catedrală: „D-ta ești luteran, așa că poți trage, fiindcă mie, catolic, mi-ar fi greu.” Tânărul ofițer, care era nepotul celui mai mare istoric al Germaniei, a refuzat să execute ordinul. Dar s-a găsit altul care a executat ordinul.
Iertată-mi fie utilizarea la plural și în pofida ortografiei la zi a orașului lui Iorga, Sebastian, Mateiu Caragiale, Vianu, Călinescu. Dar Andrei Pippidi, ca și Tudor Arghezi, utilizează forma Bucureștii. Lăsăm Bucureștiul pentru alții.
Așa spun cărțile.
CASE ȘI OAMENI DIN BUCUREȘTI de Andrei Pippidi (Editura Humanitas, 2012)
(Pentru Cartea zilei)