Uniunea Editorilor din Republica Moldova a încercat în nenumărate rânduri, cu diferiți actori politici, proiectul pentru subvenția traducerilor cărților naționale în străinătate. Abia în 2023 a fost acceptat proiectul. Iar în 2024 a fost anunțat concursul de către Ministerul Culturii pentru susținerea cărții naționale peste hotare. Pentru prima dată în cei peste 30 de ani de independență.
De ce este important exportul traducerilor?
Ideea proiectului e foarte simplă. Editurile de peste hotare semnează acorduri de drepturi de autor cu editori sau scriitori din Republica Moldova, apoi aplică pentru subvenționarea dreptului de autor, traducerii și unor costuri de editare sau promovare. Bugetul pentru fiecare titlu e limitat la 300 de mii de lei. Iar bugetul total al proiectului a fost de 1 milion de lei. Juriul a ales 12 titluri pentru zece edituri străine. Cele mai active edituri au fost din Balcani (Serbia, Grecia, Albania, Macedonia de Nord, Bulgaria). Sunt și trei editori germani și Depp Vellum din SUA (editorul care l-a editat pe Mircea Cărtărescu și Emilian Galaicu-Păun, acum mizează pe Vara în care mama are ochii verzi de Tatiana Țîbuleac). Dumitru Crudu, Iulian Ciocan și Liliana Corobca sunt prezenți cu câte două titluri fiecare. Iar Tamara Cărăuș cu Jurnal precar este unica autoare cu non-ficțiune. Lista e completată de Lorina Bălteanu cu Legată cu funia de pământ, Alexandru Popescu cu Montana, Nicolae Spătaru cu Măștile lui Brejnev și Lucreția Bârlădeanu cu Misterul din est. Acesta este primul export de cărți traduse cu subvenții ale Republicii Moldova.
De ce este important exportul traducerilor? Și de ce statul trebuie să susțină asemenea proiecte? Bugetul Republicii Moldova a mai susținut traduceri. Întâmplător. Ocazional. De multe ori apărute la edituri din Chișinău. Era o mângâiere a orgoliilor scriitoricești, care aveau posibilitatea să-și treacă la biografia literară și apariții în alte limbi. Dar impactul unei cărți traduse în engleză sau franceză, apărute la Chișinău, era și este nul. Cititorul englez este în Marea Britanie, SUA, Canada, cititorul francez este în Franța și Martinica. Este esențial ca primele traduceri și valoarea artistică a operelor să fie bune, să apară la editori importanți din străinătate. Să fie susținute de o distribuție largă și un suport de promovare robust. Ca primele traduceri să poată atrage cititori și să deschidă literatura română din Republica Moldova. Trebuie să fim conștienți că va fi un drum lung și greu. Vom avea nevoie, chiar dacă sună paradoxal, și de noroc în această aventură. Dacă prin aceste traduceri vom pierde eventualii cumpărători și cititori, atunci ne va fi foarte greu ulterior să pătrundem pe piețele de carte străine. Mai ales că piețele mari sunt autosuficiente și se deschid foarte greu străinilor.
Noi avem un avantaj pe care nu-l au estonienii sau georgienii
După 1990 traduceri ale scriitorilor noștri au mai fost. Dar ele au fost inițiative private ale editorilor străini. Ca în cazul lui Aureliu Busuioc, tradus în cehă, sau Savatie Baștovoi, apărut în Franța, la Actes Sud, una dintre cele mai active edituri, cu Iepurii nu mor. O locomotivă pentru traducerile scriitorilor noștri a fost premiul Uniunii Europene pentru Tatiana Țîbuleac. Și, indiscutabil, succesul romanelor Tatianei Țîbuleac pe piața spaniolă prin Impedimenta, o editură foarte activă și vizibilă. Spaniola, ca o limbă mare, a deschis literatura română și altor piețe. ICR-ul, prin programul său de susținere a traducerilor, a subvenționat scriitori basarabeni în lipsa unui program național propriu. Republica Moldova nu poate fi cunoscută lumii doar prin vinuri (în care USAID-ul a investit zeci de mii de dolari pentru promovare). Dacă parcursul european nu va fi amânat sau anulat la alegerile parlamentare din toamnă, atunci pentru literatura noastră va apărea o fereastră în 2027-2030. Țările Uniunii Europene vor vrea să cunoască noul membru, Republica Moldova. Și literatura scriitorilor noștri va fi una dintre cărțile de vizită importante. Nu trebuie să avem iluzii, dacă nu vom reuși să impunem câteva nume mari (îmi pare rău, locul e limitat), atunci după ce vom intra în UE vom rămâne la margine. Fereastra deschiderii va fi foarte scurtă. Dacă vom reuși, atunci cele două-trei nume sau unul vor putea trage după ei și restul literaturii noastre. Chiar dacă noi mai avem un avantaj pe care nu-l au estonienii sau georgienii: literatura română. Oricând, putem urca în trenul ei.
Polonezii au laureați Nobel după ce au investit sistematic în traducerile scriitorilor polonezi peste hotare aproape o sută de ani prin Casa poloneză. Același lucru putem vorbi și despre cehi. Literatura rusă s-a deschis Occidentului prin Turgheniev la mijlocul secolului XIX, care și-a folosit relațiile franceze pentru promovarea scriitorilor ruși peste hotare. Literatura română a început abia prin ICR-ul lui Patapievici să investească în promovarea literaturii române peste hotare.
Toți marii editori români au crescut pe seama traducerilor în română din scriitori străini, mai ales în primii ani ai liberalizării pieței. Scriitorii români au intrat în portofoliile editorilor importanți abia după anii 2000. Dar prin perseverență, muncă sistemică (subvenția traducerilor, participarea la târgurile internaționale de carte, seminare & colocvii cu traducătorii în română, festivaluri literare) literatura română intră timid pe piețele din străinătate.
Marii editori străini nu au nevoie de subvenții. Bugetele multor edituri sunt mai mari decât bugetul Republicii Moldova. Dar până a ajunge la Grasset sau Surkamp e nevoie de proptelele editurilor mici. Niciodată nu știi de unde pică norocul. Și de proiecte de promovare sistemice și sustenabile.
Dacă cultură nu e, atunci nimic nu e.
Publicat de Veridica