Am răspuns la ancheta revistei Matca despre piața de carte românească. Numărul 12 a fost lansat la București săptămâna trecută. La anchetă au răspuns editorii: Camelia Burcioiu (Paralela 45), Silvia Colfescu (Vremea), Silviu Lupescu (Polirom), Ana Lotts-Nicolau (Nemira), Barna Nemethi (Curtea Veche), Adriana Nica (Corint), Dan Pleșa (Vellant), Costel Postolache (Integral), Matei Sâmihăin (Art), Bogdan-Alexandru Stănescu (Trei), Dan & Marin Vidrașcu (Litera). Au mai scris despre situația pieței de carte în România Anda Marinescu (INCFC), Sebastian-Raul Pavel, Petre Barbu, Nicu Ilie, Ana Niculescu. Iar înaintea celor două poeme de adio pentru America ale lui Claudiu Komartin mai e un dialog dintre Șerban Radu (Cărturești) și Ovidiu Șimonca.

Revista este în librării. Răspunsul meu e mai jos:

• Care sunt cele mai mari dificultăți/probleme ale editurilor? Cum pot fi rezolvate?

• Este un lanț de dificultăți: unele mari, unele mici, altele abia sesizate. Problema cea mare e
  că editorul a fost lăsat singur pe câmpul literaturii. Sistemul de valori funcționează doar în
  anumite insule ale societății. Dificultățile încep de la poveștile citite în grădinițe, lecturile din
  școală și curricula școlară, cronicile de carte care au rămas doar în revistele literare sau la TV
  și Radio Cultural, facultățile de jurnalism care nu au cursuri de literatură română și
  universală, bibliotecile publice care nu-și înnoiesc fondul de carte sistemic, achiziții de carte
  clientelară, cărți adunate și plătite din banii contribuabililor români pentru biata Basarabia din
  stocurile editorilor apropiați politic care nu s-au vândut în librării de cinci ani. Lista e lungă și
  poate fi continuată. Nu sunt soluții miraculoase peste noapte. Sunt mici eforturi, care pot
  deveni sistemice ca să dinamizeze lectura. Editorul doar asta poate cere de la societate și
  politic: promovarea lecturii. Portretul președintelui finlandez Alexander Stubb, înconjurat de
  cărți și cu o carte în mână este un îndemn la lectură, premierul Bolojan care apare la o lansare
  de carte de poezie (iubitorii de carte i-au sărit imediat în cap că a ridicat TVA-ul, dar poate fi
  văzută și partea pozitivă a lucrurilor) este un îndemn la lectură, poate mai ardelenește, o
  inițiativă a președintelui Maia Sandu de a crea cluburi de carte în școli, librării, spații
  neconvenționale este un îndemn la lectură, părerile de pe rețele despre cărți ale primarului de
  Cahul Dandiș este un îndemn la lectură, clubul de carte al grupei rock Byron este un îndemn
  la lectură, Alecartul ieșean ale profesorilor Munteanu este un îndemn la lectură. Despre
  achizițiile bibliotecilor publice: cărțile Cartier pot fi găsite aproape toate la biblioteca din
  Bistrița-Năsăud, iar până în 2010, toate cărțile noastre, au fost cumpărate în 1-2 exemplare,
  sistematic, de biblioteca Universității din Bălți. Atât. Poate mai sunt undeva, dar eu nu știu.
  Sau au fost achiziții întâmplătoare.
  După mine, orice problemă care există poate fi rezolvată. Soluții sunt. Doar dorință să fie. Și,
  extrem de important, soluțiile să fie sistemice, nu doar de o singură folosință. Ca să dea bine
  pe rețele sau la tv.
• Care au fost repercusiunile creșterii TVA la carte pentru edituri?
• Repercursiunile sunt, în primul rând, pentru cumpărătorul de carte. Simplu: cartea s-a
  scumpit. De la 1 august 2025. Editorii au început să caute cărți mai subțiri, până în 300 de
  pagini. O carte voluminoasă are un preț mare și e foarte greu s-o vinzi. Deci, scriitorilor li se
  cer cărți scurte. Poate e și bine. Învățăm să spunem poveștile în mai puține cuvinte, eliminăm
  burțile de dragul artei, probabil, va influiența și scriitura și arta literară. Încă suntem prea
  aproape de eveniment. Ca să ne dăm seama. Vom vedea cum arată anul editorial din studiile
  care vor apărea, sper, pentru anul 2026. Nu cred că va fi bine. Dar avem nevoie de cifre ca să
  ne dăm cu părerea. Danezii au anulat TVA-ul la carte când România l-a introdus. Este un
  element de comparație. Cehii au trecut la TVA zero. Creșterea pieței editoriale a fost de 6 la
  sută într-un an. Piața de carte din Cehia, care are peste 9 milioane de locuitori, e la 400 de mii
  de euro, România, cu peste 20 de milioane, are o piața estimată la 200 de mii de euro.
• Care sunt cele mai mari dificultăți ale circulației cărții între Republica Moldova și
  România/ între România și Republica Moldova?
• Literatura română din Basarabia ar fi putut intra pe piața cărții românești, fără poticnelile din anii 90, dacă poeziile lui Grigore Vieru, apărute în perioada ceaușistă în colecția „Cele mai frumoase poezii” și romanul „Biserica Albă” a lui Ion Druță, apărut imediat după decembrie 1989 în colecția „Biblioteca pentru toți” într-un tiraj imens, ar fi avut altă percepție decât cea politică (Vieru a fost asociat mai degrabă cu Păunescu, iar Druță a fost al marginalului care învață centrul de la Europa Liberă „Cine a stins lumina în România?”). A fost un efort al scriitorilor basarabeni din generația 80 ca să se sincronizeze cu literatura română în anii 90. Scriitorii români, indiferent de geografie și frontiere politice, de după 2000 au fost pe aceeași câmpie literară. În 35 de ani noi (vorbesc de București și Chișinău) n-am reușit, n-am vrut să facem o uniune a culturii după modelul uniunii cărbunelui și oțelului din anii 50 din Europa occidentală. Nu cred că era o inițiativă romantică. Putea fi și încă poate fi realizată. Am preferat să vorbim mult despre unionism fără să facem pași mici, concreți. Am transformat un ideal în derizoriu. Iurie Roșca, agent FSB, era cel mai mare unionist. Acu îi avem pe alți vocali cu megafon împrumutat de la Kremlin. Cu venirea PAS-ului la guvernare în Republica Moldova a fost o inițiativă, sprijinită inițial de București, ca un exemplar din cărțile tipărite în Republica Moldova să ajungă ca depozit legal la Biblioteca Națională a României și un exemplar din noutățile editoriale din România să intre ca depozit legal la Camera Națională a Cărții din Republica Moldova. Chișinăul a trecut legea prin parlament. La București a rămas doar ca o inițiativă la o șuietă. Cred că din 2022 câte un exemplar din noutățile editoriale din RM ajung la Biblioteca Națională din București,doar că nu pot intra ca depozit legal (nu avem legislație), intră ca donație ( e alt regim de păstrare). Astăzi literatura română nu are niciun centru în care să fie adunată toată cartea națională.Cărțile editorilor români din Republica Moldova ies din vama română cu TVA-ul achitat până la vânzarea cărților în librării. Până la 1 august 2025 au fost 5%, după suntem cu 11 la sută. Am trecut și prin 9 la sută. Suntem aproape antici. Am rezistat. Sper să rezistăm. Plata în avans înseamnă că distribuitorul român nu va comanda 600 de exemplare dintr-o noutate editorială, ci 200 de exemplare. Ca să poată suporta mai puțin dureros avansul TVA. E firesc că atunci când ai mai puține exemplare cărțile editorilor din RM să ajungă în cantități mici în librării. Și atunci și plasarea pe rafturi se face altfel: un exemplar îl ascunzi undeva la raftul de la gleznă. Nu poți face vitrină cu el. Pentru exportatorul din RM există și termenul de repatriere a valutei. Care pune într-o situație precară importatorul român. În Republica Moldova editorii au reușit să convingă politicul în 1998 ca să scoată TVA la carte. Nu avem TVA zero, dar cartea e scutită de TVA. Cărțile editorilor români intră pe piața din RM fără mari probleme.
• Care sunt cele mai mari satisfacții pentru o editură? 
• Atunci când descoperi un autor la debut care rămâne în portofoliul editurii și atunci când este
  vedeta pieței de carte și la nivel național, și la cel internațional. Sau când reușești să impui un
  autor, care, până la Cartier, a mai avut cărți, dar piața l-a observat abia cu volumul apărut la
  noi. Sigur, satisfacția cea mare e atunci când ai o carte pe care o poți tipări în 5.000 de
  exemplare în loc de obișnuitele 500 de exemplare. Și o primă ediție se epuizează în 2-3 luni.
• Există vreo așteptare a editurilor din partea guvernanților de la București și/sau
  Chișinău, pentru susținerea pieței de carte?
• Să înțeleagă că o națiune e mare prin cultura sa. Nu la nivel declarativ. Și nu pentru like-uri.
  Dacă cultura va fi pusă în capul mesei, atunci toate mecanismele statului vor funcționa un pic
  mai bine. Cultura oferă speranță. Probabil, sunt un naiv. Chiar dacă nu cred în ilene cosânzene și în aurirea (ca termen primordial) culturii de către stat. Sunt adeptul pieței libere. Chiar și pe piața de carte.

(Pentru Matca #12, primăvară 2026)