Nora Iuga
Nora IUGA (născută la 4 ianuarie 1931, în București) a absolvit Facultatea de Filologie, specializarea Germanistică, la Universitatea din București (1953). A fost profesoară de limba germană (1954-1955), bibliograf la Biblioteca Centrală de Stat (1955-1969), redactor la Editura Enciclopedică (1969-1977) și ziaristă la publicațiile de limbă germană „Neuer Weg” și „Volk und Kultur” (1977-1986). Este poetă, prozatoare și traducătoare.
A debutat cu volumul Vina nu e a mea (1968, cu o prefață de Miron Radu Paraschivescu), căruia i-au urmat în jur de 20 de volume de versuri, printre care: Captivitatea cercului (1970, retrasă din librării și biblioteci, poeta având interdicție de publicare timp de șapte ani), Opinii despre durere (1980), Inima ca un pumn de boxeur (1982) Piața cerului (Jurnal de bucătărie) (1986, 2012), Dactilografa de noapte (1996), Spitalul manechinelor (1998), Autobuzul cu cocoșați (2001), Petrecere la Montrouge (2012), Câinele ud e o salcie (2013), Ascultă cum plâng parantezele (2016), Mai drăguț decât Dostoievski (împreună cu Angela Baciu, 2017); în 2000 Norei Iuga îi apare o antologie de poezie, Inima ca un pumn de boxeur. Publică, de asemenea, patru romane (Săpunul lui Leopold Bloom, 1993; Sexagenara și tânărul, 2000; Hai să furăm pepeni, 2009; Harald și luna verde, 2014); două culegeri de poeme în proză (Lebăda cu două intrări, 2003 și Fetița cu o mie de riduri, 2005) și două jurnale (Fasanenstrasse 23. O vară la Berlin, 2001, și Berlinul meu e un monolog, 2010). Pentru volumele ei, Nora Iuga a primit numeroase premii și distincții în România și Germania (unde a fost, din 2009 până în 2010, bursieră a Deutscher Akademischer Austauch Dienst). Este o reputată traducătoare – mai mult de 30 de titluri – a câtorva dintre cei mai importanți scriitori de limbă germană din secolele al XIX-lea și al XX-lea: Nietzsche, Strindberg, Ernst Jünger, Paul Celan, Günter Grass, Herta Müller, Aglaja Veteranyi, Rolf Bossert, Elfriede Jelinek etc. În 2007, Nora Iuga a primit Premiul Friedrich Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o distincție acordată celor care aduc servicii speciale în promovarea literaturii germane în lume. Cărțile sale au fost traduse în germană, franceză, spaniolă, italiană, bulgară și slovenă: romanele Sexagenara și tânărul (Germania, Spania, Italia, Franța, Slovenia, Bulgaria), Săpunul lui Leopold Bloom (Bulgaria), Hai să furăm pepeni (Bulgaria), volumele de poezie Capricii periculoase (antologie, în Germania și Slovenia), Autobuzul cu cocoșați (Germania), Inima ca un pumn de boxeur (Franța), O inimă venind pe picioroange (Elveția).
