George Coșbuc
George COȘBUC (20 septembrie 1866, Hordou – 9 mai 1918, București) începe să scrie poezii la vârsta de 15 ani. Este foarte activ în cadrul Societății Literare a Elevilor, numită, în spirit latinist, Virtus Romana Rediviva. În 1884, se înscrie ca student la Facultatea de Filozofie și Litere, secția Studii clasice, a Universității din Cluj. Debutează cu traducerea Cuvintele Coranului de Zedlitz, în Școala practică, revistă scoasă de Vasile Petri la Năsăud. Tipărește poezia Filosofii și plugarii în Tribuna de la Sibiu, publicație condu să de Ioan Slavici. Continuă să publice versuri în Tribuna și în Familia lui Iosif Vulcan. Începe traducerea Divinei comedii, la care va lucra peste 20 de ani. Scrie poezie originală și pregătește o antologie de poezie greacă (a tradus 480 de poezii din 90 de autori). În 1887, cu sprijinul lui Ioan Slavici, părăsește Clujul și pleacă la Sibiu, unde lucrează ca redactor la Tribuna până în 1889. Un moment de referință îl constituie apariția, în Tribuna, a poemului Nunta Zamfirei, în mai 1889, ca un corolar al întregii sale producții poetice de până atunci. Cu concursul lui Slavici și al lui Maiorescu, în 1889, George Coșbuc se stabilește la București. În 1893, tipărește la Editura Socec volumul Balade și idile, care îi aduce elogii binemeritate, dar care este și cauza unui proces literar prin care poetul e acuzat de plagiat. În 1895, se căsătorește cu Elena Sfetea. În 1896, tipărește volumul Fire de tort, traducerea Eneidei și poemul lui Byron Mazepa. În 1897, se tipăresc Antologia sanscrită și Sakuntala, ambele traduse de poet. Își începe activitatea la Albina, revista lui Spiru Haret. În 1898, este ales membru corespondent al Academiei Române. Traduce Don Carlos de Schiller și termină traducerea integrală a Divinei comedii. În 1915, moare, într-un accident de automobil, Alexandru, unicul fiu al poetului. În 1916, Coșbuc este ales membru activ al Academiei Române. La 9 mai 1918, se stinge subit din viață. Este înmormântat în Cimitirul Bellu din București.
