Aureliu Busuioc
Aureliu BUSUIOC (1928, Cobâlca, azi Codreanca, județul Orhei – 2012, Chișinău), scriitor român. Își ia bacalaureatul la Colegiul „C. Diaconovici-Loga” din Timișoara. Urmează Școala Militară de Ofițeri Activi de Transmisiuni din Sibiu, pe care, în timpul examenelor de absolvire (1949), o părăsește, pentru a se alătura familiei, obligată de autoritățile sovietice de ocupație să se „repatrieze”. Se află în lagărul sovietic de filtrare de la Sighet (1949-1950). Este depanator-radio la un atelier din Chișinău, student la Institutul Pedagogic din Chișinău, apoi redactor la Editura de Stat. În 1955 debutează editorial cu placheta de poezii umoristice Prafuri amare și cu cartea pentru copii La pădure. Lucrează în presa timpului. Îi apar volumele de versuri Piatra de încercare, Firicel de floare rară, Dor, Poezii. În 1966 publică romanul Singur în fața dragostei. În 1969, la Teatrul Luceafărul din Chișinău îi este montată piesa Radu Ștefan întâiul și ultimul, interzisă de autorități după câteva reprezentații. În 1973 îi apare romanul Unchiul din Paris, tradus peste un an în rusă, germană (trei ediții), slovacă, bulgară ș.a. În 1986 îi apare romanul Local – ploi de scurtă durată. În 1996 i se decernează Premiul Național. Publică romanele Lătrând la lună (1997), Pactizând cu diavolul (1999), Spune-mi Gioni (2003), Hronicul Găinarilor (2006), Și a fost noapte… (2012).
