Astrid Lindgren
Astrid LINDGREN (14 noiembrie 1907 – 28 ianuarie 2002) a fost una dintre cele mai celebre și mai iubite scriitoare de literatură pentru copii din întreaga lume.
S-a născut și a crescut în localitatea suedeză Näs, de lângă orașul Vimmerby, și multe dintre cărțile sale au fost inspirate de ținuturile copilăriei. Personajele din cărțile ei – Pippi, Karlsson, Prințul Mio – au făcut înconjurul lumii, au învățat să vorbească în toate limbile pământului și au devenit personaje de film ori de desene animate și sfătuitori de taină ai micilor cititori.
Astrid Lindgren a primit mai multe distincții pentru opera sa, între care și prestigiosul premiu Hans Christian Andersen. În 1967, editura Rabén & Sjögren a instituit premiul Astrid Lindgren, care se decernează anual unui scriitor de limbă suedeză, iar în 2003, guvernul Suediei a înființat Astrid Lindgren Memorial Award, un premiu în valoare de cinci milioane de coroane suedeze. Printre câștigătorii acestui premiu se numără autori ca Maurice Sendak, Philip Pullman, Shaun Tan.
Din 1996, o mică planetă îi poartă numele: 3204 Lindgren. La aflarea veștii despre botezarea asteroidului, scriitoarea a răspuns cu umoru-i caracteristic: „De acum înainte, puteți să mă numiți Asteroid Lindgren“.