„Oameni ai nimănui aduce și o posibilă nouă orientare a textului de gen, de la iritarea stupid-antieuropeană, trecând prin tematica lacrimogenă a emigrației ca blestem, la o atitudine și mai logică și, cred eu, și mai demnă, aceea de a privi drama umană ca un dat care transcende granițele. În sfârșit, în textul lui Crudu nu doar basarabenii suferă sau iau bătaie de la alții (cât și de la ei însiși), ci ajung chiar un panaceu pentru italienii pierduți în propria țară. Cred că numai așa acneea socio-intelectuală poate da semne de vindecare, și de acest lucru merită să ia notă și dramaturgii vestiți de la București.” (Doru Males)
