Blog

Recitesc Abatorul cinci de Vonnegut. Sunt prea mulți războinic acu. Și am zis că e bine să recitesc una dintre cele mai bune cărți despre război. Ar mai fi aici și Amintirile mele de Nikulin. Citiți-l. Ca să nu rămâneți doar cu gustul victoriei și statistica lui Jukov. Citesc despre unii politicieni care vor să schimbe lumea cu amintirile lui Jukov. Le recomand fără ură și cu patimă celelalte două cărți și, ca bonus,  Coșmar în Balcani. Un sas transilvănean în cel de-al Doilea Război Mondial de Anna M.Wittmann. Poate mai apucați ultimele exemplare prin librării.
În august 1944, taică-meu, copil de vreo șapte ani, a fost luat de părinți la câmp. Aveau niște desetine La Cornu, lângă pădurea de pe drumul Cigârlenilor spre Lipoveni. Când au trecut dimineața au văzut pe marginea drumului leșurile a câtorva zeci de soldați germani. Tata zice că erau vreo optzeci. Nu știu. Erau doar în izmene. Gospodarii din sat i-au dezbrăcat de bună dimineață de uniforme, i-au descălțat de cizme. Și i-au lăsat pe marginea drumului. Când se întorceau seara de la câmp soldații uciși erau tot pe marginea drumului. Dar și fără izmene. Au venit al doilea rând de gospodari, care s-au trezit mai târziu. Și au luat ce a mai rămas. Peste câteva zile cadavrele soldaților germani au fost îngropate lângă perii sălbatici de La Cornu.
Ariergarda trupelor germane care se retrăgeau a fost măcelărită în august 1944 pe Drumul Cirezii, de asupra satului. Se zice că ofițerul s-a sinucis. Cei treisprezece soldați au avut aceeași soartă ca și cei de La Cornu. Inițial au rămas fără haine și cizme. Iar mai târziu au rămas și fără izmene. Apoi, peste câteva zile, au fost astupați în râpa de lângă Drumul Cirezii.
Prin Cigârleni a fost Luț.  Căuta cadavrele soldaților nemți. Ca să fie înhumate creștinește și repatriate. Sătenii nu știau de așa ceva. N-au putut să-i arate unde sunt leșurile dezbrăcate și descălțate.
Moș Rodion a îmbătrânit în ghimnastiorcă nemțească. Că tare bună era stofa.
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt