Cum a fost?
Mai bine ca anul trecut. Anul trecut a fost mai bine ca anțărț. Anțărț a fost mai bine ca în 2006 (este vreun echivalent al preanțărțului?). Pentru Editura Cartier.
Altceva? Au îmbătrânit editorii. Și au îmbătrânit și cititorii. Iar Nicolae Manolescu, care a împlinit 70 de ani, după o lansare la Paralela 45, a fost nevoit să o facă pe ghidul în fața unei brunete sexy. Distinsul cărturar era într-un cerc de prieteni. După lansare. Bruneta, care atrăgea privirile tuturor iubitorilor de carte, s-a apropiat de Manolescu și l-a întrebat: ”Știți cumva unde va avea loc lansarea cărții Mihaelei Rădulescu?” Bătrânul anonim din fața ei, care în viața de toate zilele este președintele literelor românești și profesorul canonului literaturii române, puțin emoționat de frumusețea doamnei, i-a explicat atent, ca un adevărat GPS, locul unde va avea loc lansarea cărții Mihaelei Rădulescu.
Lansare a avut și cealaltă divă. Andrea Marin. Bănică jr. n-a avut nicio lansare.
dandy
Fac alergie la cuvintul “diva” daca nu se refera la Maria Biesu, Irina Arhipova sau la Maria de Montserrat Viviana Concepción Caballé. Sau la oricare alta soprana buna.
Gheorghe Erizanu
@Dandy: Am utilizat așa ceva? Scuzați. Puteam zice „divul Bănică jr.”
zdranga
pai, in antzartz, sau preantzartz, le-am pierdut sirul,
mihaela radulescu a detinut locul 1 la vanzari in Romania, devansand “corpul” lui cartarescu :))
in economia de piata, manolescu este chiar un anonim.
kultur fur alle!
:))
Gheorghe Erizanu
@Zdranga: ”Corpul” n-a fost niciodată în topul marilor vânzări. Poate ai în vedere „De ce iubim femeile”, cartea care l-a făcut pe Cărtărescu din scriitor în „divă”. De atunci tot încearcă să fugă de aceste iubiri. Dar ele rămân în top. Și așa brunetele sexy află de scriitorul Cărtărescu.
vasgar
palpitanta intamplarea cu Manolescu.
Gheorghe vezi ca ti-am scris un e-mail. ceva noutati, ca revista apare in 2 zile…
Gheorghe Erizanu
@Vasgar: am 150 cm de Morand, 3 cm de Șimonca, 0,8cm de Em.Galaicu-Păun și 0,7 cm de Foarță. Și un „Testament necitit”.