Este o carte polemică.
Adversarii direcți sunt intelectualii francezi de stânga. Spre deosebire de Roland Barthes, canonicul exponent al Noii Critici franceze, care a încetățenit termenul de „plăcearea lecturii”, Harold Bloom, profesorul american, propune termenul de „neplăcerea lecturii”: „orice ar spune anumiți parizieni, un text de valoare nu oferă plăcere, ci neplăcere sau o plăcere mai dificil de obținut decât cea oferită de un text facil”. E și mai franc în afirmația: „a citi fiind în slujba unei ideologii înseamnă, după părerea mea, a nu citi deloc”. „Muza, fie ea tragică sau comică, se află de partea elitei”. Nu vede iluminarea și culturalizarea societății prin lectură, chiar dacă Troțki și-a îndemnat tovarășii de revoluție să citească Dante. „Lectura autentică e o activitate sectară și nu te învață să devii un mai bun cetățean”.  Dar „receptarea forței estetice ne ajută să învățăm să stăm de vorbă cu noi înșine și să ne suportăm pe noi înșine”.
După Boom, în canon „se pătrunde doar prin forță estetică, construită în principal dintr-un amalgam de stăpânire a limbajului figurativ, originalitate, putere cognitivă, cunoaștere și exuberanță în stil”.. O operă poate deveni canonică abia după două generații.
Stabilirea unui top de 27 de cărți canonice este o frondă. Bloom e învinuit că a introdus în canonul occidental doar „bărbați albi, europeni, decedați”. Însăși noțiunea de clasament deranjează. Dar Bloom ,care îl pune în centrul canonului occidental pe Shakespeare, alături de Dante și Cervantes, crede, că marile opere s-au făcut prin competiție. Joyce sau Tolstoi s-a luat la întrecere cu Homer.
Canonul e „un fel de vitalitate”  și „o listă a supraviețuitorilor”. Sunt 27. După Bloom.
„Ce să citesc? Nu mai este întrebarea curentă”. Întrebarea e „Ce să nu citesc?”
Așa spun cărțile.
CANONUL OCCIDENTAL de Harold Bloom. Traducere din engleză de Delia Ungureanu (Grupul Editorial Art, 2007)
(Pentru Cartea Zilei, Publika TV)