Azi, la Biblioteca Națională, voi vorbi despre carte. Și barbari. Ca să nu vă plictisesc cu  filipica mea, aveți tezele.
Tema și titlul au fost propuse de către dna Osoianu de la Biblioteca Națională.
Cartea: lux sau strictă necesitate?
Un om sărac are un televizor mare, un om bogat are o bibliotecă mare.
Harold Bloom, autorul Canonului occidental, și-a procurat primul televizor la 40 de ani.
Nicolas Trifon, autorul excelentului volum Aromânii: pretutindeni, nicăieri, nu are televizor nici la peste 60 de ani. Și n-a avut niciodată.
Alexandru Mușina, regretatul poet, aproape n-a deschis televizorul.
Sunt bogat. Foarte bogat. Am o bibliotecă personală imensă. Zilele acestea am făcut o reparație cosmetică în bibliotecă. Două zile de dimineață până seara târziu am așezat cărțile. Și încă nu sunt ordonate conform  unui sistem. Doar le-am șters de praf și le-am așezat pe rafturi.
Sunt în situația când voi fi nevoit să scot o carte din bibliotecă ca să aduc alta nouă. Nu voi dărui aceste cărți bibliotecilor publice. Este obligația statului să le întrețină. E a doua obligație după educație.
Irlanda, una dintre cele mai sărace țări din Europa din anii 70, a început să investească și să creeze un cadru legislativ promițător pentru cultură în anii 80. A urmat o creștere economică spectaculoasă.
Statele care au dominat lumea (de la Mesopotamia până la SUA) aveau și au, în perioada de glorie, cele mai importante biblioteci din lume. Biblioteca din Alexandria de pe timpuri sau Biblioteca Congresului American de azi.
Primul lucru care-l făceau cuceritorii era distrugerea bibliotecilor sau preluarea patrimoniului cultural.
RM parcă este pe mâna barbarilor sau aceasta e senzația mea de când este independentă. Primul lucru distrus de independența RM au fost librăriile sătești, apoi bibliotecile publice si fondurile de carte din bibliotecile publice.
Un stat nu poate asigura fondul de carte din donații care sunt cerute și vin din România. Poți să cerșești bani pentru o sticlă de votcă. Sau pentru o bucată de pâine. Dar nu poți și nu ai dreptul să cerșești pentru carte.
Ca să fie prețuită cartea se cumpără.
Sunt țări care au petrol și gaz, dar sunt sărace. Nu au cultură.
Sunt țări care n-au zăcăminte, dar sunt bogate. Sunt țările care investesc în cultură.
Un prieten ministru m-a întrebat ce să-mi aducă din România. Era plecat în una din vizitele oficiale la București.
A venit cu un milion de cărți pentru bibliotecile publice, dăruite de președintele Băsescu.
A fost un cadou „bun” pentru un editor.
Asta înseamnă că RM va continua să cerșească carte.
Asta înseamnă că în bugetul RM suma alocată pentru carte va fi mai mică decât suma alocată pentru foile de ardezie pentru acoperișul bibliotecilor.
Asta înseamnă că editorii RM vor face  mai puține cărți.
Iar administrațiile locale nu vor aloca nici un ban cu excepția salariului mic al bibliotecarei locale.
Fondul bibliotecilor publice, dacă continuăm în același ritm de înnoire, atunci avem nevoie de 50 de ani.
UNESCO recomandă un ritm de 7 ani.
Fondul bibliotecilor publice: 47% sunt cărți în română, dintre care doar 26% sunt cu grafie latină. Noi am irosit o generație. Dacă vom continua în același ritm, atunci vom mai irosi două generații. Asta înseamnă că nici fiică-mea, nici copii ei și nici nepoții ei nu vor avea acces firesc la carte în bibliotecile publice.
Un studiu norvegian demonstrează că fiecare cronă investit ă în biblioteci aduce o plusvaloare de 4 crone.
Americanii au demonstrat că fiecare dolar investit în biblioteci aduce până la 10 dolari plusvaloare.
Iar în cazul Franței 1 euro investit în cultură aduce 7 euro plusvaloare.
Un leu investit în cultură va economisi șapte lei din bugetul statului, din ministerele și instituțiile de drept. (Sunt informații luate de la dna Osoianu, Biblioteca Națională a Moldovei).
Dacă Ministerul Culturii RM investea câte un milion de lei în cei 22 de ani de independență, atunci azi în bibliotecile noastre aveam o valoare de 154 de milioane de lei.
Editura Cartier are 18 ani. În 2013 a semnat primul contract de editare de carte cu MC. E de peste 100 de mii de lei. Sper ca acest contract să se întoarcă semnat de cei de la Achiziții publice. Acest contract permite bibliotecilor să procure carte Cartier, – care în librării va fi cu cca 100 de lei exemplarul,  – la prețul de 60 lei. Vorbesc grosso modo.
Cartea: lux sau  necesitate?
Un stat bogat investește în primul rând în educație și cultură. Un stat sărac investește în primul rând în  poliție și sistemul penitenciar.
Cartea devine un lux doar atunci când statul investește în pușcării. Iar ele sunt de strictă necesitate. Pușcăriile.