A apărut în colecția Cartier clasic ediția definitivă a romanului „Hronicul Găinarilor”. Postfața o semnează Andrei Țurcanu.
Dar atunci când se vorbește de Aureliu Busuioc toată lumea îl va cita pe Alex. Ștefănescu. Asta fac și eu: „Aureliu Busuioc contrazice imaginea consacrată a scriitorului basarabean. Nu este patriarhal, ci monden, nu este patetic, ci ironic. Înalt şi masiv, cu părul negru uşor cârlionţat, cu sprâncene groase, desenate decis, cu un cap de împărat roman, aduce aminte de Toma Caragiu. Are, ca şi el, o voce melodios-bărbătească şi domină, prin inteligenţa sa efervescentă şi umorul demistificator, pe cei aflaţi în jurul lui. Devine imediat, în orice grup s-ar afla, „masculul dominant”. (…) În scris are eleganţă şi o autoritate firească. Dacă se joacă, o face ca un aristocrat, nu ca un clovn.”
În Cartier clasic au mai apărut Venedikt Erofeev, Mateiu I.Caragiale, Virginia Woolf, Stendhal, N.V.Gogol, Andre Gide, Oscar Wilde. Aureliu Busuioc este primul scriitor basarabean care își face lor printre ei.
Aureliu Busuioc a scris romane pentru toată literatura basarabeană de după 90 încoace. N-a scris romane ca un grafoman. Dar, periodic, la 3-4 ani scotea câte o carte. La 82 de ani, căutând literele de pe tastatură cu o lupă mare, a scris romanul de dragoste pe care l-a purtat mai bine de o jumătate de veac pe umărul stâng.
„Și a fost noapte…” a apărut în colecția Rotonda. În aceeași colecție au mai apărut Alexandru Mușina, Gheorghe Crăciun, Claudiu Komartin, Emilian Galaicu-Păun, Dorin
Spineanu, Constantin Cheianu, Vasile Gârneț, Ovidiu Șimonca, Șerban Foarță, Paul Goma, Alexandru Vakulovski, Tamara Cărăuș, Oleg Serebrian, Nicolae Leahu, Anatol Moraru, Maria Șleahtițchi, Dan Coman, Irina Nechit, Andrei Țurcanu, Iulian Fruntașu, Dumitru Crudu, Vladimir Beșleagă, Radu Vancu, Vitalie Ciobanu, Eugen Cioclea, Vsevolod Ciornei, Nicolae Popa.
Cărțile clasicului Aureliu Busuioc și junelui Aureliu Busuioc sunt în Librăriile Cartier la preț promoțional pentru luna aprilie.
Robear
Ce coincidenţă ,domnule Erizanu. Acum citesc că Aureliu Busuioc şi-a dat demisia de onoare din Uniunea Scriitorilor din Moldova iar Mircea Ciobanu scrie în Jurnal de Chişinău despre această demisie şi critică şi el, dur, Uniunea(poziţie pe care se pare, o aprobă şi Leo Butnaru).Îmi puteţi descrie sumar situaţia de la Uniune? Nu reuşesc să urmăresc toate subiectele dar intuiţia îmi sugerează că acolo se dă o luptă relevantă.
Gheorghe Erizanu
@Robear: În alegerile din 2010 Arcadie Suceveanu a fost ales președinte, devansându-l cu câteva voturi pe Mihai Cimpoi. Cimpoi n-a recunoscut înfrângerea. Și de atunci tot au umblat prin instanțe.
LB
O, oh, merci pt aceasta reeditare! Acum vreo doi ani am lansat zvon in tara si abia mi-a gasit-o cineva la o librarie, vorbesc despre “Hronicul gainarilor”! Génial! Busuioc nu e floare la ureche! Sper sa ne mai bucure si cu alte scrieri, merci CARTIER, tare de treaba mai suntei! Nu mai zic barava ca nu sunteti magarusi! 🙂
Gheorghe Erizanu
@LB: În vreo trei luni îl vom avea și în format digital. Ca să nu mai umble trimișii Belgiei prin librăriile Cartier. Mai intrați pe http://www.cartier.md. Și veți fi la curent cu noutățile noastre. În aceeași colecție, Cartier clasic, va apărea și cel mai bun roman al lui Vladimir Beșleagă – Viața și moartea nefericitului Filimon, unicul roman de sertar al literaturii române din Basarabia.