După recenta lectură a revistei „Timpul (din România)”, nr. 7 (39), iulie 2024, care (să remarcăm): „găzduiește puncte de vedere diferite”, mi-am zis să-mi… expun și eu părerea – nici nu mai știu a cîta oară –, de data asta însă pe Facebook, în apărarea proprietății unui cuvințel de-al nostru, nu străin, folosit impropriu – la reflexiv – doar de către basarabeni, pentru că pare a fi un calc (a se vedea, în acest sens, rusescul высказаться, care, bineînțeles, cu referire la o persoană, se traduce ca „a-și spune/expune părerea”; nu… „a se expune”). Că acesta nu este conștientizat și, ca rezultat (nu… „în rezultat”) evitat, cel puțin uneori, de către oamenii simpli, departe de scris și exprimarea corectă, mai treacă-meargă; atunci însă cînd găsim acest verbuleț, utilizat impropriu semantic, în scrisul unor mînuitori de condei profesioniști, e cazul să dăm (nu… „să batem”) alarma, poate ne aude totuși cineva.

   Subiectul din pagina 10 a revistei respective ține de Aleea Clasicilor din Chișinău, de felul în care ar trebui să arate aceasta cu tot cu busturile sale de scriitori clasici sau mai puțin clasici. Sînt pe deplin de acord cu „opinia separată” a autorului că fiecare (bust de) literat trebuie să-și afle locul meritat în Grădina Publică „Ștefan cel Mare”; mai puțin însă cu felul în care… și-o expune în următoarele contexte: „Cred că există cel puțin două sau trei aspecte care merită să fie puse în discuție. Mai întâi, că vorbim de un spațiu public, ar fi bine să se expună (cărei primejdii? – n.n.) atât profesioniștii, cât și societatea (cel puțin, partea ei activă)”, și, în încheierea articolului: „M-am expus aici desfășurat (cărui pericol? – n.n.) pentru că așa ne-am înțeles cu inițiatorii petiției: îmi voi publica opinia precizată într-un text separat”.

   Eu mi-am expus-o deja – a enșpea oară – , deși doar pe (nu… „la”) acest subiect, legat de proprietatea unor cuvinte. Așteptăm și alte opinii. „Timpul” ne-o permite.